Câştigătorii turneului din acest an de la Wimbledon vor încasa câte 1,3 mil. euro

Câştigătorii ediţiei din acest an a turneului de tenis de la Wimbledon, la simplu masculin şi feminin, vor fi recompensaţi cu câte un cec în valoare de un milion de lire sterline. All England Club, organizatorul turneului de Mare Şlem de la Londra, a realizat acest efort financiar pentru a compensa deprecierea monedei naţionale din Marea Britanie faţă de euro şi dolar.

Astfel creşterea faţă de sezonul trecut este de 150 de mii de lire sterline, ceea ce determină o sporire la peste sută la sută faţă de premiile acordate în urmă cu un deceniu. Eforturile financiare ale englezilor se adaugă la investiţiile de anul trecut în infrastructura terenului central de la Wimbledon.

Organizatorii celebrului turneu de mare şlem de pe iarbă au cheltuit 80 de milioane de lire sterline pentru ridicarea noului acoperiş retractabil. În ediţia din acest an, acesta a fost adaptat, ceea ce înseamnă că se poate închide la finalul fiecărui joc, pentru a proteja spectatorii nu numai de ploaie, ci şi de soarele puternic.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed