Câştigurile Prodplast Bucureşti s-au înjumătăţit în primele nouă luni, la 1,72 milioane lei

În intervalul ianuarie-septembrie 2008, Prodplast obţinuse un profit net de 3,7 milioane lei.

Compania a atras venituri totale de 37,6 milioane lei (8,74 milioane euro), în intervalul ianuarie-septembrie al acestui an, cu o treime mai mici decât cele afişate în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 56,5 milioane lei. Totodată, cheltuielile societăţii s-au redus cu 32%, ajungând la 35,5 milioane lei (8,4 milioane euro), după ce în primele nouă luni ale anului trecut acestea fuseseră de 52,3 milioane lei.

Din ianuarie până în septembrie 2009, Prodplast a avut afaceri de 35,4 milioane lei (8,37 milioane euro), cu o treime mai mici decât în intervalul echivalent al anului trecut, când acestea s-au cifrat la 52,3 milioane lei.

Compania are o valoare de piaţă de 124,89 milioane lei (29,6 milioane euro), potrivit cotaţiei de 3,30 lei, stabilită în şedinţa de tranzacţionare din 1 septembrie 2008.

Principalii acţionari ai Prodplast sunt Nord SA, cu 27,59% din capital, Broadhurst Investments, cu 12,69%, şi SIF Oltenia (SIF5), cu 11,01%. Titlurile Prodplast sunt cotate la categoria a doua a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul PPL.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed