În timp ce la nivel mondial 870 de milioane de persoane suferă de malnutriţie, aproape un miliard şi jumătate de persoane sunt supraponderale şi 500 de milioane chiar obeze. Cum notează ziarul francez Libération, „acestei repartizări injuste a hranei i se adaugă şi o obezitate de tip nou, cea a pubelelor noastre”.
30 la sută din mâncarea pe care o cumpărăm anual sfârşeşte la coşul de gunoi! În fiecare an 1,3 miliarde de tone de alimente sunt aruncate în lumea întreagă, echivalentul a aproape jumătate din producţia mondială de cereale. În Nord se aruncă pentru că acolo se produce şi se cumpără prea mult, în Sud pentru că acolo recoltele de strică înainte să fie culese şi când sunt culese n-au unde să fie stocate. Cifrele nu sunt inventate de vreun ONG ci apar în ultimul raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură, scriu cei de la RFI.ro
Cine ce aruncă? Câtă mâncare se aruncă de exemplu în Franţa ? Răspunsul este uluitor : 260 de kilograme de hrană pe an şi pe cap de locuitor. Mare parte din mâncare se pierde în timpul etapelor de producţie, de transport, de stocare şi de transformare. Peste o sută de kilograme pe cap de om şi pe an se aruncă însă în pubele, cele ale cetăţenilor sau ale restaurantelor.
Responsabilul acestei risipe este … toată lumea: producătorul – victimă a condiţiilor meteo – apoi distribuitorul, transportatorul, marile magazine, vânzătorii din pieţe, şamd. Raionul de fructe şi legume este cel în care se risipeşte cel mai mult şi în parte din cauza mofturilor consumatorului care refuză să cumpere mere pătate sau piersici mai moi.
ONG-urile mobilizate să-i educe pe cetăţeni sunt de părere că se poate salva, în parte cel puţin, din mâncarea aruncată anual. În primul rând cumpărând mai puţin – se evită astfel aruncatul la gunoi al alimentelor care se strică la noi în frigider sau cămară. Educaţia ar putea şi ea insista pe mărimea porţiilor oferite sau pe arta de a consuma mâine resturile de azi.
Consumul excesiv are un efect pervers şi direct asupra tensiunilor de pe pieţele mondiale de cereale. Consumul tot mai mare de carne influenţează de partea sa mediul înconjurător: pentru vaci de exemplu trebuie păşuni şi lanuri de cereale – dispar astfel pădurile – şi mai ales cantităţi uriaşe de apă – pentru a avea un kilogram de carne de vită în farfurie s-a consumat o tonă de apă!
Dacă cifrele precedente s-au referit la Nord – adică la ţările bogate – Sudul nu e mai prejos când vine vorba de risipă alimentară. Spre deosebire însă de Nord unde consumatorul occidiental are un aport esenţial în risipa de mâncare, în Sud pierderea este cauzată în primul rând de metodele de conservare a recoltelor, tehnicilor de conservare şi sistemelor de distribuţie. Infrastructuri şi tehnici depăşite pot duce la pierderea a 60 la sută dintr-o recoltă.
La summitul mondial privind securitatea alimentară care se ţine până sâmbătă la Roma, ONGurile vor încerca să sensibilizeze şi guvernele prezente despre chestiunea risipei de alimente. Rămâne de văzut dacă politicienii vor considera că pot influenţa sau nu stilul de consum al cetăţenilor.