Câți bani încasează jurații de la „Chefi la cuțite”

De departe, cel mai bine plătit dintre cei trei protagoniști ai cooking show-ului este Sorin Bontea, care a reușit să câștige un mare aport de celebritate și după participarea la emisiunea “Asia Express”.Reality show pe care l-a câștigat împreună cu Răzvan Fodor, și au împărțit premiul de 30.000 euro pus la bătaie.

În lunile în care filmează, Sorin Bontea câștigă peste 3000 euro pe lună (din cele trei luni de filmări, în care se stă în platou chiar și 12 ore pe zi). Chef Scărlătescu încasează circa 2500 euro pe lună de pe urma producției de televiziunie Cât despre Florin Dumitrescu, important e nu cât încasează de pe urma emisiunii, ci  contractul de imagine cu un mare retailer de pe piața românească (circa 10.000 euro lunar), obținut în urma imaginii sale conturată de emisiunea sus amintită.

Călin Doboș, supranumit ”esteticianul vedetelor”, reținut la graniță în timp ce încerca să iasă din țară. Doctorul a fost condamnat la închisoare pentru moartea unei paciente

Conform formatului, sute de concurenți vin la audiții și gătesc, pentru ca mai apoi preparatele lor să fie gustate de cei trei chefi. Concurenții care ajung reușesc să ia mai minimum două cuțite trec la proba următoare, la probleme comune. Numai cei care reușesc să impresioneze au ocazia să ajungă în echipele finale.

John le Carré, cel mai citit autor de romane de spionaj, a murit din cauza unei pneumonii

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed