Cazanul mural ELCO THISION® L PLUS reprezintă soluția perfectă pentru ansamblurile rezidențiale și comerciale cu soluție de încălzire centralizată

0

Cele mai recente statistici publicate de Institutul Național de Statistică privind evoluţia sectorului construcţiilor reflectă o creştere puternică a activităţii din acest domeniu în luna aprilie, după încheierea sezonul rece, cu 19,5% pe segmentul clădirilor nerezidenţiale, cu 18,6% la clădirile rezidenţiale şi cu 1,2% la construcţiile inginereşti. Astfel, sectorul construcţiilor a crescut pentru a treia lună la rând în aprilie, cu un ritm lunar în accelerare la 7,8%.

Cifrele INS sunt susținute întocmai și de piața imobiliară, unde, potrivit specialiștilor, în primele cinci luni din 2021 s-au înregistrat cu 36% mai multe tranzacţii la nivel naţional comparativ cu perioada similară din 2020 dar şi cu 30% peste numărul de tranzacţii imobiliare înregistrate în primele cinci luni din 2019, când piaţa nu era influenţată de efectele pandemiei.

“Este o periodă foarte bună pentru sectorul construcțiilor de clădiri și ansambluri rezidențiale, tendință determinată de preferințele clienților pentru case sustenabile din punct de vedere energetic, pentru mai multe facilităţi aproape de casă, mai mult spaţiu verde sau o locuinţă mai spaţioasă. Ne bucurăm să răspundem acestor nevoi de eficiență energetică, cazanele industriale ELCO L Plus fiind ideale pentru acest gen de proiecte”, a declarat Daniel Buhazi, Director Comercial pentru brandul german ELCO, din cadrul Ariston Thermo Group.

 

THISION® L PLUS face parte din portofoliul ELCO, brandul german de cazane pentru încălzire de capacități mari, parte din portofoliul Ariston Thermo Group, liderul pieței locale de boilere electrice și centrale termice, este singurul cazan din România cu putere instalată de 200kw/unitate, respectiv 170kw/unitate și poate fi utilizat atât individual, cât și în cascadă (în linie pe perete, în line pe suport metalic sau spate în spate). Beneficiile acestei centrale murale asigură adaptarea produsului la o gamă extinsă de sisteme de încălzire pentru ansambluri și clădiri rezidențiale, oferind putere mare și o amprentă mică la sol. Datorită unui design unic de tip „motor dublu”, cazanele THISION® L PLUS are redundanță încorporată (funcționează independent) creând un sistem de cascadă în interiorul unui cazan. Cele două schimbătoare de căldură sunt capabile să funcționeze independent unul de celălalt, asigurând că un sistem nu este lăsat niciodată fără o încălzire extrem de eficientă.

“Creșterile înregistrate de sectorul rezidențial nu sunt deloc surprinzătoare și vin ca urmare firească a perioadei prin care am trecut cu toții, în special perioada de lockdown, când am înțeles mai bine cât de important este spațiul în care locuim. Clienții care își caută sau achiziționează acum o casă sunt interesați de proiecte cu amprentă energetică redusă, efeciente energetic, de ansambluri rezidențiale și de case spațioase, în care au acces la terase, piscine și săli de sport. Criteriile s-au rafinat mult, iar noi răspundem acestor noi cerințe, cu produsele din gama ELCO L Plus”, a subliniat Daniel Buhazi, Director Comercial pentru brandul german ELCO, din cadrul Ariston Thermo Group.

THISION® L PLUS este singurul cazan mural din România cu putere până la 200kw/unitate

THISION® L PLUS este disponibil în variante de puteri de la 60 până la 200kW pentru un singur cazan și până la 1,6 MW la instalarea în cascadă, având în același timp emisii de NOx extrem de mici. În proiectarea THISION® L PLUS s-a avut în vedere ca toate elementele sale fundamentale să funcționeze la nivel maxim, pe întreaga durată de exploatare a unității. Datorită camerelor hidraulice special concepute, turbulența apei din cazan este optimizată, pentru a asigura un transfer maximum de căldură, menținând căderea de presiune la cel mai mic nivel posibil. Prin combinarea materialelor de înaltă calitate cu un design îmbunătățit al schimbătorului de căldură, ce se bazează pe 30 de ani de experienţă în utilizarea schimbătorului de căldură OSS, se obţine o eficiență ridicată, precum şi programe de întreținere incredibil de scăzute. Tuburile netede speciale garantează un transfer direct de căldură, iar orientarea în jos a flăcării previne contaminarea schimbătorului de căldură. Corpul este izolat cu un sistem pe bază de polipropilenă pentru minimizarea pierderilor energetice, iar carcasa de înaltă calitate reduce la minimum emisiile de zgomot.

 

“Marii dezvoltatori de priecte imobiliare optează din ce în ce mai des pentru construirea de proiecte integrate, de comunități, în care clientii să regăsească toate componentele confortului pe care îl caută – casa spațioase, eficiente din punct de vedere energetic, access la piscine și săli de sport, access la grădinițe și creșe, spații comerciale etc. Toate pot fi susținute prin implementarea în priect a soluției THISION® L PLUS”, a mai afirmat Daniel Buhazi, Director Comercial pentru brandul german ELCO, din cadrul Ariston Thermo Group.

Subsidiară a Ariston Thermo Group începând cu anul 2001, marca germană ELCO a fost fondată în 1928 şi reprezintă una dintre principalele mărci germane pentru soluţii de încălzire comerciale. Compania oferă soluţii de încălzire de capacități mari dedicate proiectelor noi, de modernizare sau renovare pentru aplicaţii ce variază de la clădiri de birouri și complexe comerciale, la spații industriale mari.

Pe piața din România, brandul ELCO este prezent din 2017, în calitate de furnizor de cazane de încălzire comercializate sub gamele Thision și Trigon, devenind în scurt timp unul dintre liderii pieței de profil. Portofoliul brandului include o gama amplă de proiecte, printre care se numără The Bridge 3, Globalworth Campus clădirile 2 și 3, Spitalul Marie Curie din Bucureşti, ansamblul mixt (rezidențial și spații de birouri) Record Park din Cluj, clădirea U Center din București, clădirea bazinului olimpic din Mureș, al doilea depozit al Altex din Dragomirești.

De altfel, ELCO și-a demonstrat orientarea către inovație cu peste 90 de ani în urmă, astăzi fiind unul dintre liderii europeni în industria de profil, cu peste 1,7 milioane de sisteme de încălzire instalate în întreaga Europă.