Ce ar trebui să facă ARD ca să caștige alegerile acum, în ultimul ceas

0

Mai sunt două săptămâni până la alegerile parlamentare și calculele par să fie făcute, după cum arată unele sondaje.

 

Potrivit acestora, USL ar câștiga alegerile cu peste 50% din voturi, deși niciodată nu este totul dinainte hotărât.

 

Speranță


Așadar, în situația în care ar mai exista o speranță pentru ARD, în care nu ar fi totul pierdut, ar apărea o întrebare mai mult decât îndreptățită: mai este ceva de facut pentru ARD ca să câștige alegerile? Sau, cel puțin, să obțină un scor cât mai bun? Pentru mulți, răspunsul ar fi negativ, nu mai poți schimba prea multe, mai ales că au așa de puțin timp până la momentul votului.

 

Şi, totuși, câteva lucruri pot fi făcute, iar ele ar putea readuce o parte din electorat de partea PDL și ARD. Şi, cine știe, poate chiar mai mult!

 

Citește aici mai departe.