money.ro
EuropaAlice Drăghici

Ce pregătesc autoritățile de la Bruxelles migranților. Ce obligații vor avea aceștia când vin în UE

Publicat la 10.11.2020, 11:59:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ce pregătesc autoritățile de la Bruxelles migranților. Ce obligații vor avea aceștia când vin în UE

Proiectul de declarație, care urmează să fie prezentat vineri miniștrilor afacerilor interne din UE, este susținut de președintele francez, Emmanuel Macron, scrie The Guardian citat de Digi24.ro

Potrivit aceluiași document, Bruxelles-ul ar trebui să finanțeze educația religioasă în cadrul comunităților musulmane, iar ONG-urile care publică „conținut ostil integrării vor fi excluse de la primirea” sprijinului statului în conformitate cu rezoluția.

Amenzi de 300.000 lei date într-o singură noapte pentru nerespectarea carantinei

 

Președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a declarat favorabil creării unui „Institut european pentru formarea de imami”, după ce a adus un omagiu victimelor atentatului islamist comis săptămâna trecută la Viena.

„Este foarte important să fim fermi în raport cu aceasta. Cred, de exemplu, că trebuie să avem de plan european de dezbateri în legătură cu ideea ce a fost evocată în urmă cu ceva timp de a înfiinţa un Institut european pentru formarea de imami”, a declarat Charles Michel în faţa presei.

Trebuie „să ne asigurăm că acest mesaj de toleranţă, de deschidere, să poată fi vehiculat pe plan european (...), să ne asigurăm că primatul legii civile este acceptat”, a continuat fostul premier belgian.

El a făcut aceste declaraţii alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz, cu o zi înainte de un mini-summit prin videoconferinţă ce îi va reuni pe cei doi lideri, precum şi pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul federal german Angela Merkel.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite