Ce se află în spatele atacului lui Rareș Bogdan la adresa lui Orban. Ce a vrut și nu a primit

Potrivit acelorași surse, Bogdan a avut aviz negativ de la Servicii.

 

 

Rareș Bogdan bate în retragere. Regretă limbajul folosit la adresa lui Orban. „Nu i-am cerut demisia acum”

 

 

 

Prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a agitat apele în PNL după ce a cerut demisia președintelui partidului, Ludovic Orban. Bogdan susținea că Orban nu trebuia să demisioneze din fruntea Guvernului, ci a partidului.

 

 

Ministru, mesaj emoționant la vaccinare: Am pierdut-o pe mama, am suferit mult

 

 

„Regret că a doua zi dimineața, după alegerile parlamentare, nu am ieșit cu Robert Sighiartău, cu Florin și ceilalți să cerem deimisia președintelui PNL pentru că a dus partidul la pierderea alegerilor. El nu avea de ce să demisioneze din poziția de prim-ministru, trebuia să-și dea demisia din poziția de președinte de partid. E primul președinte de partid din ultimii 30 de ani, care a pierdut alegerile și care a rămas în funcție, ceea ce este anormal. Și puteam să ne dăm noi ca exemplu demisia ca să-l obligăm și pe el. Nu am făcut asta, tot așa, ca să nu destabilizăm partidul înaintea negocierilor de formare a coaliției. Dar în momentul în care un premier și un președinte de partid îți obține în locul în care candidează 21%, atât a luat PNL la București, e o problemă și ea trebuie rezolvată. Partidul ăsta trebuie să aibă viitor, nu numai trecut și prezent”, spunea Rareș Bogdan, într-un interviu acordat la finele săptămânii trecute.

 

Conform unor surse realitatea.net, reacția prim vicepreședintelui PNL a fost provocată de faptul că acesta nu a primit, în momentul negocierilor pentru noul Guvern, nici funcția de ministru de Interne, nici pe cea de ministru al Apărării, ambele dorite de acesta. Potrivit acelorași surse, Rareș Bogdan a avut aviz negativ de la Servicii.

 

Ulterior, Rareș Bogdan revenit asupra declarației și a precizat că s-a referit la o demisie care ar fi trebuit să aibă loc după alegeri, și nu acum când, spune liberalul, „este tardiv”.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed