Ce trebuie să se întâmple ca să pornească Prima Casă 4

0

Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi a CEC Bank declara joi că programul Prima Casă este în aşteptare pentru că băncile trebuie să primească proiectul de convenţie de la FNGCIMM.

 

„Comunitatea bancară aşteaptă să primească proiectul de convenţie bilaterală de la Fondul de Garantare, care va fi semnat de băncile din program. Din discuţiile neoficiale cu diverşi colegi de la Ministerul Finanţelor şi Fondul de Garantare, sunt patru-cinci bănci interesate. În perioada următoare, se vor transmite la BNR normele de creditare pentru program. Dacă săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare primim de la Fondul de Garantare proiectul de convenţie, băncile trebuie să aprobe normele pe diverse paliere. Personal, cred că în trei-patru săptămâni am putea vedea primele norme cu avize favorabile de la BNR şi putem începe creditarea. CEC Bank este interesată şi aşteptăm proiectul”, a spus Gheţea.

 

Oficialii Fondului de Garantare spun că au trimis deja contractele cadru băncilor în de 2 mai 2011, şi după ce băncile au făcut propriile observaţii, forma definitivă a Protocolului cadru a fost transmisă către Ministerul Finanţelor Publice în data de 9 mai 2011.

 

Astfel, spun aceştia, Fondul este gata să înceapă programul. Mai e nevoie de ordinul comun al MFP, MEC.

 

“Conform legii, Protocolul trebuie aprobat printr-un Ordin comun al Ministrului Finantelor Publice si al Ministrului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si publicat in Monitorul Oficial, iar dupa  publicare Protocolul va putea fi semnat de catre FNGCIMM cu bancile care si-au exprimat optiunea de a intra in Program”, se arată într-un comunicat de presă.

 

Băncile trebuie să împartă de acum ricul pe jumătate cu statul, în condiţiile în care costurile creditelor şi avansul de 5% trebuie menţinute. Băncile comerciale care vor să intre în program trebuie să se înţeleagă cu Banca Naţională în privinţa normelor de creditare, pentru a avea voie să funcţioneze în condiţiile precizate mai sus.

 

“Precizăm faptul că bancile au obligaţia de a-şi actualiza normele interne de creditare şi de a le supune spre  aprobare Băncii Naţionale a României, actualizarea normelor fiind legată de modificarile cadrului legal aduse prin OUG 33/2011 şi HG 404/2011,  fără a exista implicaţii legate de publicarea Protocolui-cadru, care nu  poate completa sau schimba conţinutul actelor normative de nivel superior, menţionate anterior”, se mai arată în comunicat.

 

Până acum, 11 banci, care au peste peste 80% din volumul portofoliului de garanţii, şi-au exprimat intenţia de a participa la continuarea programului.

 

FNGCIMM spune că a finalizat toate procedurile interne legate de Programul Prima Casă 4 şi că după publicarea Protocolului în Monitorul Oficial, acesta va putea fi semnat, iar Fondul de Garantare este capabil să asigure demararea Programului.