Ce trebuie să știi despre fierăstrăul electric?

0
Focus carpenter sawing wood board

Fierăstrăul electric reprezintă un echipament potrivit pentru tăierea și prelucrarea lemnelor, îngrijirea copacilor, precum și reducerea din dimensiune a diferitelor obiecte din metal, plastic sau altele. În general, acestea sunt ușor de folosit, asigură un mediu de lucru curat și permit realizarea mai multor feluri de tăieturi, în funcție de modelul ales. Descoperă în rândurile de mai jos câte tipuri de fierăstraie electrice găsești pe piață și care sunt caracteristicile principale ale acestora!

Câte tipuri de fierăstraie electrice există?

În prezent, regăsești patru tipuri de fierăstrău electric, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale:

Fierăstrău circular

Este unul dintre cele mai populare echipamente de acest fel și poate fi manual sau montat pe un banc de lucru. Unealta se utilizează împreună cu discuri rotative specializate care permit tăierea diferitelor materiale precum lemn, MDF, PAL, tablă, oțel, aluminiu, plăci ceramice sau plastic. 

Poți folosi fierăstrăul circular atât în cazul lucrărilor simple, cum sunt ajustările plăcilor din lemn, cât și a celor mai complexe, precum decuparea instalațiilor sanitare. Acesta este o unealtă eficientă și îți permite să efectuezi tăieturi precise. Modelele de mână sunt compacte, iar design-ul ergonomic facilitează utilizarea lor. Fierăstraiele circulare fixe pot avea putere de până la 1500 W. Trebuie să știi că acest tip de unealtă este mai degrabă potrivită pentru a realiza tăieturi drepte, de la marginea materialului. 

Este recomandat să ții cont de tipul discului de tăiere potrivit lucrării tale. De exemplu, discul circular cu 40 de dinți este potrivit pentru reducerea în dimensiune a lemnului, pe când discul de debitare este util pentru utilizări universale în metal. 

Fierăstrăul pendular

Acest tip de unealtă este prevăzută cu o pânză metalică flexibilă care efectuează mișcări sus-jos. Unele modele pot realiza 2700 curse pe minut, în timp ce altele ajung și la 3000. Ca fierăstrăul circular, și cel pendular poate tăia lemn, PAL, MDF, plastic, metal, dar permite debitarea inclusiv a cauciucului și a plexiglasului. 

Cel mai mare avantaj al fierăstrăului pendular este mobilitatea asigurată în tăierea materialelor. Poți decupa cu precizie urmând linii mai speciale, cum ar fi ajustarea unei plăci de parchet după forma țevilor. De asemenea, poți introduce pânza fierăstrăului în orice loc pe placa de lemn sau tablă, printr-o gaură dată cu bormașina, nu doar la marginea materialului. 

Atunci când alegi un fierăstrău electric pendular ține cont de puterea motorului. Modelele de 350 – 500 W sunt potrivite pentru lucrări mici de bricolaj și tăieri în lemn la adâncimi de maximum 80 mm, pe când cele peste 550 W sunt recomandate pentru proiectele mai mari.

Fierăstrău unghiular

Este o unealtă electrică mai puternică decât cele menționate mai sus, de peste 1200W,  care asigură tăierea și pregătirea lemnului pentru proiecte mai complexe, precum realizarea anumitor piese de mobilier. În plus, cele mai multe modele ajung la peste 5000 de rotații pe minut, fiind ideale pentru debitarea precisă a diferitelor materiale, inclusiv ceramica.

Fierăstrăul unghiular este prevăzut cu un stativ care îi permite să se încline astfel încât să poți efectua redimensionări precise, între 90° și 30°. Pe lângă crearea pieselor de mobilier, o astfel de unealtă îți poate fi de ajutor la tăierea ramelor pentru uși sau ferestre, îmbinări de plinte sau decupări în unghi a plăcilor de parchet. 

Fierăstrău sabie

Acest tip de unealtă este recomandată, în special, atunci când ai de realizat proiecte mai dificile, precum tăierea într-un timp cât mai scurt a materialelor masive. Pe lângă aceasta, este util și în demolări, renovări, unde bucățile de lemn care trebuie tăiate sunt bătute în cuie, dar și la grădinărit, pentru scurtarea crengilor copacilor. 

Fierăstrăul sabie funcționează asemănător celui pendular, diferența fiind puterea motorului. Poți achiziționa un model tip sabie cu o putere de 1200 W, cu ajutorul căruia poți tăia într-o placă de lemn cu o adâncime maximă de 220 mm. 

Așadar, atunci când alegi un fierăstrău electric ține cont de ușurința în timpul utilizării și de puterea motorului. Fierăstraiele de mână sunt, de regulă, mai ușor de manevrat, în timp ce modelele staționare permit decuparea cu mai multă precizie a materialului. Apoi, cu un fierăstrău de 400 W poți tăia cu ușurință plăcile de lemn subțiri, în timp ce unul cu o putere cuprinsă între 800 W și 1200 W îți permite redimensionarea materialelor masive. Pentru mai multe detalii, intră în contact cu un furnizor de încredere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.