Angajarea la un împrumut oferit de o bancă este deseori un lucru ce modifică substanţial echilibrul bugetar al unei familiei/persoanei în cauză. În funcţie de tipul de credit accesat, planificarea bugetară strictă poate fi un lucru obligatoriu pentru mulţi ani de zile.

De asemenea, mulţi dintre cei care au accesat credite în anii trecuţi nu au luat în considerare nivelul până la cât se pot îndatora, iar în momentul în care criza economică a început să se facă resimţită şi în România, au ajuns să aibe mari dificulăţi în a-şi achita ratele, sau în cazuri mai grave, să nu le mai poată plăti deloc.

Tocmai pentru că este un pas serios (mai ales dacă vorbim de un credit imobiliar), trebuie analizată cu atenţie oportunitatea contractării unui credit şi costurile aferente acestuia.

Costurile unui credit variază în funcţie de trei factori majori: destinaţia creditului, perioada de rambursare şi garanţiile aduse de debitor. De asemenea, sovabilitatea clientului poate influenţa costul creditului.

Destinaţia creditului

Creditele care sunt destinate achiziţiilor unor proprietăţi imobiliare sunt mai ieftine decât cele pentru consum/automobile, pentru că bunul cumpărat devine garanţia creditului şi banca îşi poate recupera pierderile în cazul în care clientul intră în incapacitate de plată.

Totodată, în cazul creditelor de consum există diferenţe de cost între creditele de consum garantate (unde sunt incluse şi creditele auto) şi cele negarantate.

Perioada de creditare

Creditele pe termen scurt sunt mai ieftine decât cele pe termen lung pentru că expunerea băncii pe acel client este mai lungă şi riscul asociat creşte.

Clienţii sunt înclinaţi întindă rambursarea împrumuturilor pe o perioadă mai mare de timp pentru a reduce nivelul ratelor lunare, ceea ce duce la creştere a costului final al creditului, dar o regulă de bază este să te împrumuţi pe un interval cât mai scurt posibil.

În cazul creditelor de consum şi cele a celor auto, unde dobânzile sunt ridicate, este foarte important ca perioada aleasă pentru rambursare să fie foarte scurtă.

Pentru exemplificare, vom lua în calcul la un credit de consum negarantat în valoare de 10.000 de lei (una dintre cele mai bune oferte din piaţă): dacă dacă scadenţa este la doi ani, atunci suma totală de rambursat este de 11.600 lei (rata lunară de 491 lei), dacă împrumutul este pe cinci ani, suma totală de rambursat băncii este de 14.400 lei (rata lunară de 252 lei), dacă împrumutul este pe şapte ani, suma de rambursat este de 16.240 lei (rata lunară de 206 lei), iar dacă împrumutul este pe 10 ani, atunci vor fi returnaţi băncii aproape 20.000 lei (rata lunară de 194 lei).

Se poate observa că de la un anumit punct diferenţa dintre ratele lunare nu mai este semnificativă, dar costul total al creditului creşte semnificativ.

În plus, dacă un credit este contractat pe perioada maximă şi clientul ajunge în situaţia de a nu-şi mai putea susţine ratele, atunci o reeşalonare a împrumutului poate fi o problemă.

Garanţiile creditului

Acoperirea cu garanţii consistente a unui împrumut este unul dintre lucrurile care reprezintă un interes major pentru bănci, iar acest lucru poate fi un argument forte al clientului în momentul în care negociază contractul cu creditorul.

Prezentarea garanţiilor este obligatorie în încheierea unor contracte de credit. În cazul creditelor imobiliare/ipotecare, bunul imobiliar achiziţionat devine garanţia contractului.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul creditelor auto, unde maşina achiziţionată devine garanţie reală mobiliară în favoarea băncii.

Prezenţa garanţiilor din partea debitorului într-un contract de credit poate aduce acestuia şi o dobândă redusă sau comisioane mai mici, ceea ce se traduce printr-o rată lunară mai mică. Lucrul acesta se poate verifica cel mai uşor dacă ne uităm la diferenţele de cost între creditele de consum cu garanţii şi cele fără garanţii.

În cazul în care clientul nu mai plăteşte ratele, banca se poate îndrepta împotriva acestuia prin executarea garanţiilor. După ce intră în posesia băncii, aceasta încearcă să le valorifice, încercând să recupereze prejudiciul.

În cazul în care banca nu recuperează integral prejudiciul din vânzarea activului scos la vânzare, atunci clientul va trebui să plătească în continuare până acoperă diferenţa de valoare. Datornicului i se poate pune poprire pe conturi sau pe salariu, măsură care poate fi aplicată şi în cazul creditelor negarantate.

În afară de garanţiile reale imobiliare sau mobiliare, clienţii mai pot aduce şi conturi bancare pentru garantarea creditelor.

În unele cazuri, pentru ca banca să acorde finanţare, clientul trebuie să aducă un girant.

Girantul se angajează să susţină plata ratelor lunare datorate băncii în cazul în care beneficiarul creditului nu-şi mai achită obligaţiile. În cazul în care persoana care a girat un credit va dori să obţină un credit în nume propriu, atunci banca ţine cont şi de rata lunară pentru care aceasta girează. Altfel spus, cei sunt giranţi şi vor să ia un credit trebuie să aibă un salariu generos.

Cât îţi dau voie băncile să te îndatorezi, şi cât ar trebui să o faci

Odată cu relaxarea normelor BNR privind gradul de îndatorare a clienţilor, unele bănci au ales să permită clienţilor să facă împrumuturi a căror rate lunare să ajungă până la 70% din veniturile acestora. E drept că acest procent se aplică după ce sunt scăzute din veniturile lunare cheltuielile de subzistenţă, de aproximativ 350 de lei pe membru de familie (suma diferă de la o bancă la alta), dar chiar şi aşa, clienţilor li se permite îndatorarea la un nivel care poate pune probleme serioase în cazul în care apar instabilităţi financiare.

Dobânda fixă, dobânda variabilă, dobânda mixtă

Euribor, Robor, Prime Rate (PR), Dobânda de politică monetară a BNR

Dobânda variabilă se formează dintr-o marjă fixă (în cele mai multe cazuri), la care se adaugă un indicator variabil, în funcţie de moneda de împrumut. Astfel, pentru împrumuturile în euro, acest indicator poate fi Euribor sau indicele Prime Rate pentru euro (dobânda internă a băncii – vezi mai jos modificările aduse acestui indicator).

Euribor (sau dobânda la care se împrumută băncile pe piaţa interbancară) poate fi calculat pentru mai multe scadenţe: Euribor 1M (1 lună), 3M (3 luni), 6M (6 luni), 9M (9 luni) sau 12M (12 luni). De asemenea, atunic când băncile aplică indicele Euribor la calcularea dobânzii, acesta poate fi cel din ultima zi de tranzacţionare pe piaţa interbancară, sau poate fi o medie a cotaţiilor zilnice din ultima lună, ultimele 3 luni samd. Mai clar, dacă o dobândă variază în funcţie de Euribor 3M (unul dintre cei mai folosiţi indicatori), atunci dobânda se calculează de patru ori pe an, iar cotaţia Euribor luată în calcul la stabilirea dobânzii şi ratelor lunare poate fi cea din ultima zi înaintea afişării noilor valori, sau poate fi media tuturor cotaţiilor zilnice cu care se închid şedinţele de tranzacţionare din ultimele trei luni.

Rata dobânzii Euribor 3M era de aproximativ 4,6% pe an la începutul lui 2008, iar mai apoi a crescut treptat până la 5,3% pe an în octombrie, pentru ca mai apoi să scadă la aproape 0,7% pe an la sfârşitul lui 2009. Rata dobânzii Euribor 3M s-a menţinut la sub 0,7% pe an în 2010, cu un minim de 0,635% pe an.

Robor este corespondentul în lei al Euribor, iar pentru calculul dobânzii finale este aplicată aceeaşi metodologie.

Cei care au făcut credite în lei cu dobânzi variabile în funcţie de Robor la începutul anului 2008, şi au avut de plătit rate pe tot parcursul anului 2009, au putut observa cum portofelul se subţiază treptat. Acest lucru s-a întâmplat pentru că dobânzile de pe piaţa interbancară au crescut fulminant, ca urmare a împuţinării lichidităţilor.

Astfel, dacă rata dobânzii de referinţă Robor 3M era la 8,5% pe an la începutul lui 2008, aceasta a crescut treptat până la 11,5% pe an la jumătatea anului, iar la sfârşitul anului a ajuns la peste 15% pe an. Robor 3M a fost şi la peste 40% pe an, cu un maxim de 49% pe an, pe 20 octombrie 2008. Aceste valori s-au reflectat atât în costul creditelor noi, cât şi a celor în curs.

În 2009, rata dobânzii Robor 3M s-a a continuat să stea la un nivel ridicat, coborând sub 10% abia spre jumătatea anului, pentru ca apoi să urce din nou la peste 10% pe an. Abia în 2010 situaţia s-a îmbunătăţit, rata dobânzii scăzând treptat până la un minim de sub 5% pe an în aprilie.

Până în iunie 2010, băncile puteau modifica discreţionar marja fixă care se leagă de dobânda de referinţă. Această practică a fost interzisă de noile reglementări, marja de dobândă putând fi modificată doar în jos, în favoarea consumatorilor.

Unele bănci utilizau pentru calculul dobânzilor variabile indicele Prime Rate (PR), care se actualiza de obicei lunar, ceea ce ducea la fluctuaţii mai mari a valorii ratelor lunare. Pentru calculul PR, băncile foloseau un algoritm ce includea costul fondurilor atrase de instituţie plus alţi parametrii destul de netransparenţi. Potrivit noilor reglementări aduse de OUG 50/2010, băncile nu mai pot utiliza PR la calculul dobânzii variabile şi trebuie să utilizeze unul dintre indicii de referinţă Robor/Libor/Euribor sau dobânda de referinţă a BNR. Modul în care se calculează dobânda variabilă trebuie să fie exprimat clar în contractul încheiat între bancă şi beneficiarul creditului.

Creditele cu dobândă fixă au avantajul că prezintă clientului (după includerea comisioanelor în calculul total) o valoare exactă a ratelor lunare pe toată perioada de creditare, precum şi a costului total. Totuşi, aceste credite au, de regulă, dobânzi mai ridicate decât au creditele cu dobânzi variabile, pentru că banca se asigură în faţa fluctuaţiilor pieţei.

Acest tip de dobândă poate fi o opţiune pentru cei care doresc să ştie de la început cât au de plată şi nu îşi doresc surprize. Cei care au optat pentru acest tip de dobândă la creditele contractate în 2008 au fost feriţi de neplăcerile prin care au trecut cei cu credite cu dobânda variabilă.

Dobânda mixtă este un alt tip de dobândă ce apare frecvent în ofertele de creditare ale băncilor, şi constă într-o perioadă în care dobânda este fixă, şi o perioadă când dobânda este variabilă în funcţie de un indicator (Robor/Euribor, etc.).

De regulă, pentru creditele de consum, această perioadă de dobândă fixă promoţională ţine 1 an (şi poate părea foarte avantajoasă), iar apoi se modifică într-o dobândă variabilă ce are costuri considerabil mai mari. Acest tip de dobândă poate fi totuşi avantajoasă dacă perioada pe care este contractat creditul este una scurtă (2 ani de exemplu), dar este necesar un calcul atent al costului total al împrumutului. Trebuie luat în calcul şi faptul că ofertele promoţionale au stipulată o perioadă minimă în care creditul poate fi rambursat, aceasta fiind în cele mai multe cazuri de cel puţin 2 ani.

Comisioane

Prin OUG 50/2010, numărul comsioanelor înscrise în dreptul creditelor ce pot fi percepute de către bănci a fost redus considerabil.

Instituţiile de credit pot percepe doar comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, comision de rambursare anticipată, costuri aferente asigurărilor,comision de penalizare, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Comisionul de analiză a dosarului este perceput de către bănci pentru a verifica solvabilitatea clientului, operaţie în urma căruia se constată dacă cererea de împrumut este admisibilă sau nu. Înainte de introducerea noilor norme, acest comsion era reţinut de către bancă indiferent dacă împrumutul era acordat sau nu. În prezent, comsionul de analiză se percepe doar dacă împrumutul se acordă.

Comisionul de administrare (gestiune) a soldului poate fi anual sau lunar, în funcţie de bancă şi tipul de credit, şi reprezintă un procent ce se aplică la soldul creditului rămas de plată.

Şi acest tip de comsion are o pondere importantă în costul total al unui credit, astfel că orice zecime de punct procentual contează.

Comisionul de rambursare anticipată nu are un efect imediat asupra costului unui credit, dar devine foarte important atunci când vrei să îţi plăteşti în avans creditul. Prin plata anticipată a unui credit, banca este privată de veniturile din dobânzi şi comisione ce le-ar fi obţinut în cazul în care clientul ar fi menţinut contractul până la final, iar unele bănci practicau comisione de rambursare anticipată prohibitive pentru cei care doreau să plătească în parte sau total un credit.

Noile reglementări au adus o reducere a comisionul la creditele cu dobândă fixă la 0,5%, dacă plata anticipată a împrumutului se face în ultimul an de contract şi de 1%, dacă ramnursarea se face înainte de ultimul an de contract.

Pentru creditele cu dobândă variabilă, comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat.

Băncile pot cere clienţilor şi plata costurilor aferente asigurării creditului. Banii merg către companiile de asigurarea care lucrează cu banca şi au rostul de a acoperi pierderile băncii în cazul în care beneficiarul împrumutului nu mai poate achita ratele lunare pentru o anumită perioadă de timp.

Din raţiuni de marketing, unele bănci aleg să introducă asigurarea creditului direct în costul total al acestuia – fie prin adăugarea la marja fixă a procentului datorat asigurării creditului (în cazul dobânzilor variabile), fie prin adăugarea acestui cost la rata de dobândă (în cazul creditelor cu dobândă fixă).

Şi comisionul de întârziere la plată trebuie luat în calcul atunci când analizăm o ofertă de credit. Chiar dacă mulţi îşi propun să îşi plătească ratele la timp, există situaţii în care întârzierile la plata ratelor să nu poată fi evitate, ceea ce este penalizat de către bancă. Acest comision poate fi o dobândă penalizatoare, care se aplică fie sub forma unui procent din rata dobânzii contractuale care se adaugă la aceasta, fie are o valoare fixă în puncte procentuale care se adaugă la rata dobânzii contractuale, indiferent de valoarea acesteia.

Astfel, pentru întârzierile mai mari de 7 zile, băncile pot aplica o penalizare de până la 50% din dobânda contractuală, sau pot adăuga până la 10 puncte procentuale la dobânda contractuală.

Alte bănci optează pentru aplicarea unui procent la valoarea ratei întârziate, ce în unele cazuri poate merge până la 40% din cuantumul ratei.

Noile reglementări limitează dobânda penalizatoare la maximum 2 pp peste rata de dobândă normală în cazul în care clientul debitor a suferit modificări notabile în capacităţile financiare. Cazurile luate în calcul sunt şomajul, concediul de boală prelungit, divorţul, decesul unuia dintre soţi sau reducerea salariului cu mai mult de 15%.

Dobânda anuală efectivă (DAE)

Dobânda anuală efectivă este exprimată sub forma unui procent, şi reprezintă cea mai apropiată estimare a costului real al creditului, pentru că, pe lângă dobânda prezentată de către bancă, include şi costul comisioanelor şi a taxelor aferente. DAE este un indicator foarte util atunci când comparăm ofertele băncilor, iar noile reglementări impun formula europeană de calcul a acestei dobânzi.

Cele mai bune date pentru compararea creditelor sunt cele oferite de calculatoarele independente de credite , pentru că acestea includ în calcul un număr ridicat de variabile.

Moneda – riscul de curs

Majoritatea bancherilor din băncile comerciale, cât şi din BNR ne sfătuiesc să ne împrumutăm în moneda în care ne realizăm veniturile. Cum cei mai mulţi români îşi primesc salariile în lei, atunci cei mai muţi bani împrumutaţi ar trebui să fie tot în această monedă. Lucrurile nu stau însă aşa.

În luna iunie, volumul creditelor în lei acordate gospodăriilor populaţiei era de 37,6 miliarde de lei, cel al creditelor în euro era de 52,5 miliarde de lei, iar cel în alte valute era de 14,2 miliarde de lei.

Acest fenomen este explicabil prin diferenţele mari între costurile unui credit în valută şi a unuia în lei. Dobânzile la creditele în lei sunt în continuare mult mai ridicate decât cele la împrumuturile în euro, iar asta împinge consumatorii către creditele în moneda străină.

În luna mai, pentru creditele în lei existente în sold acordate persoanelor fizice, rata medie de dobândă era de 16,03% pe an, în timp ce pentru creditele în euro, dobânda medie era de 7,32% pe an. Diferenţa dintre cele două dobânzi medii este de 8,7 pp.

Pentru creditele noi în lei, rata de dobândă medie era de 11,8% pe an în luna mai, faţă de 5,89% pe an pentru împrumuturile în euro. Astfel, deşi ecartul dintre dobânda la lei şi cea la euro s-a mai redus, ajungând la 5,9 pp, avantajul împrumutului în euro dispare doar în momentul în care moneda naţională se depreciază considerabil pentru o perioadă mai lungă de timp.

Cele mai multe dintre creditele neperfomante sunt realizate în lei, dar aici trebuie luat în calcul şi faptul că foarte multe dintre împrumuturile în lei sunt pentru consum şi negarantate, în timp ce un procent important dintre creditele în valută merg în imobiliare.

În 2008, cursul mediu pe luna iunie caculat de BNR a fost 3,6557 lei/euro, iar în luna iunie a acestui an, cursul mediu a fost de 4,2396 lei/euro. Faptul că moneda naţională s-a depreciat cu aproximativ 16% faţă de acum doi ani i-a făcut pe cei care s-au împrumutat în euro să plătească mai mult în fiecare lună băncilor.

În cazul creditelor de consum, se poate observa o tendinţă de egalizare între împrumuturile în lei şi cele în euro. Unele bănci au chiar oferte de credite de nevoi personale unde dobânda la lei este mai mică decât cea la euro.

Perioada de graţie

Unele bănci oferă clienţilor posibilitatea de a amâna total sau parţial plata ratelor pentru o perioadă de timp determinată.

Acestă perioadă poate dura de la câteva luni luni şi în unele cazuri chiar de câţiva ani. Clientul poate plăti doar dobânzile şi/sau comisionele, fără soldul creditului, sau nu plăteşte nimic, în funcţie de oferta băncii.

De asemenea, utilizarea perioadei de graţie începând cu prima rată poate oferi clientului posibilitatea de a lua un împrumut mai mare. Acest lucru e posibil pentru că atunci când se calculează gradul de îndatotare al consumatorului, prima rată este aceea la care se aplică scoring-ul. Însă, trebuie luat în calcul şi faptul că la început dobânzile şi comisionele au cea mai importantă pondere în compoziţia ratei lunare.

Băncile folosesc perioada de graţie ca instrument marketing, însă cert este că în orice perioadă în care clientul nu plăteşte ratele integral sau parţial, costul total al finanţării creşte.

În cazul unei perioade de graţie parţială, costul total al finanţării e mai mare pentru că soldul la care se aplică dobânzile şi comisioanele lunare rămâne neschimbat în loc să-şi urmeze trendul descrescător. La perioada de graţie totală, se acumulează atât costul atât costul ratelor amânate, cât şi cel al dobânzii.

Citeşte cu atenţie contractul de credit!

Normele nou intrate în vigoare prevăd standardizarea formularelor precontractuale de credit, astfel încât consumatorilor le va fi mai uşor să compare ofertele băncilor.

Aceste formulare conţin informaţii legate de costul total al creditelor, dobânda şi modul de calcul al dobânzii, precum şi dobânda anuală efectivă calculată după o formulă standardizată.

Clienţii vor putea utilza acest precontract la compararea ofertelor de credit a mai multor bănci şi vor putea alege în cunoştinţă de cauză.

De asemenea, după semnarea contractului de credit, clienţii au la dispoziţie 15 zile în care să se gândească dacă vor utiliza sau nu creditul. Dacă se răzgândesc în acest tremen, consumatorii nu vor trebui să plătească nicio penalizare băncii.

Vezi care sunt cele mai avantajoase oferte de credite cu ajutorul motorului credite.money.ro.