Ce va găsi Subway pe piața din România

Cel mai probabil până la finele acestui an vom asista la inaugurarea primului restaurant Subway din România. Mai mult, americanii au găsit deja cinci antreprenori români, cărora intenționează să le ofere franciza, ceea ce înseamnă practic, că primii pași importanți în derularea acestei afaceri au fost făcuți deja. Chiar dacă nu se grăbesc și caută pe îndelete locațiile potrivite, planurile rămân aceleași: 40 de unități în următorii patru ani, ceea ce înseamnă, cu aproximație, un număr de restaurante egal cu al lanțului KFC în momentul de față. Cine va face loc pe această piață extrem de concurențială gigantului Subway?

 

Principalul competitor

 

Ca și la nivel mondial, și în România, Subway îi va avea ca principali rivali pe cei de la McDonalds. Lideri incontestabili de piață și primii intrați pe acest segment în țara noastră, încă din 1995, franciza McDonald’s numără la ora actuală 63 de restaurante, dintre care 27 în capitală, iar restul în 21 de orașe ale țară. În total, o investiție ce se ridică la aproximativ 110 milioane de dolari și care va crește progresiv. „Pentru 2012 vom continua proiectele de remodelare, noi deschideri și continuare a implementării conceptului McCafe. McDonald’s este cel mai mare lanț de restaurante din România, poziție pe care dorim să o menținem”, a declarat pentru MONEY.ro, Daniel Boaje, director general McDonald’s România.

 

Cu drive-through la înaintare

 

McDonald’s este primul lanț de restaurante care a implementat în România conceptul de „drive through”. Și se pare că funcționează, din moment ce vor continua în această direcție, modelul fiind implementat și de concurență. În acest moment, din cele 63 de unități McDonald’s, 32 sunt drive-through, 16 in store și 15 situate în malluri. „McDonald’s are cea mai extinsă rețea de drive-through din România și ne dorim să continuăm extinderea acestui concept, care ne permite o ofertă completă pentru toți clienții noștri, în egală măsură pentru aceia care doresc să ia masa în oraș sau se află în trecere și nu doresc să rateze una din mesele zilei. Multe dintre ele au facilități dedicate familiilor care doresc să serbeze ziua de naștere a copiilor lor într-un mediu special creat pentru aceștia. Pentru McDonald’s este important să poată avea oferte personalizate fiecărei categorii de consumatori”, mai spune reprezentantul lanțului de restaurante”, a mai declarat managerul McDonald’s.

 

Afaceri în creștere

 

Dacă ne referim la 2010, McDonald’s a trecut bine peste un an de criză, conform propriilor declarații. Au luat însă și măsuri-anul trecut a marcat deschiderea primului McCafe, parte a McDonald’s din Unirea, au decshis trei unități și au remodelat alte trei. „Deși a fost o perioadă dificilă economic, McDonald’s a avut parte de creștere și acest lucru datorită campaniilor intense de comunicare și a varietății meniului”, mai precizează Boaje, fără a menționa despre ce valori este vorba. În ceea ce privește rezultatele pentru anul în curs, managerul McDonald’s susține că „ este un an în care McDonald’s a continuat să răspundă consumatorilor în condiții economice și sociale dificile. Sper să vedem rezultatele așteptate”. În momentul de față, în restaurantele McDonald’s intră zilnic peste 140.000 de clienţi.

 

Ce vor face în 2012

 

Și anul viitor, McDonald’s va continua să vină cu oferte și să le comunice. „Pentru 2012 vom continua să fim aproape de consumatorii nostri prin ofertele adaptate stilului lor de viață. Ne bucurăm și suntem mândri că suntem primul lanț de restaurante din România care comunică și încearcă să educe consumatorii despre importanța micului dejun precum și al unui stil de viață activ, cu oferte adaptate fiecarui moment al zilei. Menținem ofertele de sub umbrela ‘Super economii zi de zi’, precum și meniurile McDonald’s complete, continuăm să inovăm prin produse și oferte care să ne țină aproape de consumatorii noștri, în fiecare moment al zilei”, ne-a mai declarat directorul McDonald’s.

 

KFC, pus pe creștere

 

Numărul doi din punct de vedere al cotei de piață, KFC are o țintă bine definită pe următorii trei ani. Vrea să crească cu 10% în cota de piață, de la 30-35% cât are în momentul de față, conform datelor proprii. Pentru 2012 sunt planificate între patru și șase unități, majoritatea de tip drive-thru și in-line (restaurante de tip stradal). “Preferăm contractele de închiriere și participațiune. Suprafața unui restaurant este dată de tipul de restaurant, localizare, potențialul zonei. Este o politică pe care am aplicat-o și până acum și pe care o vom aplica și în continuare”, a declarat pentru MONEY.ro Carmen Lupuleț, director de marketing în cadrul KFC România. În prezent sunt deschise 42 de restaurante KFC, dintre care 18 în București, iar restul în orașe precum Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Pitești, Constanța, Iași, Brașov.

 

Vânzări mai mari

 

Oficialii KFC mizează pe o creștere a afacerilor, de la 158 de milioane de lei, în 2010, la164,5 milioane de lei anul acesta. „Anul trecut, KFC a avut o cifra de afaceri de 158 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 10% comparativ cu anul precedent”, mai spune Lupuleț, potrivit căreia, unitățile KFC au vânzări medii zilnice de 100.000-150.000 de euro. De asemenea, numărul mediu de clienți într-o zi este de 50.000 de persoane. „Este ca și cum în fiecare zi un întreg oraș de mărime medie ar mânca în restaurantele noastre”, mai precizează directoarea de marketing al lanțului de restaurante. În topul celor mai vizitate restaurante se afla KFC Unirea, KFC Plaza România și KFC Magheru.

 

Strategia din 2012

 

În afară de o creștere bazată pe un număr mai mare de unități, cei de la KFC vor încerca și anul viitor să își fidelizeze clienții prin oferte promoționale. „Și în 2012 vom continua strategia de marketing de anul acesta, mai ales că particularitățile anului viitor par să fie similare cu acelea ale anului 2011. Este o strategie prin care, în pofida vremurilor în care puterea de cumpărare a clienților a fluctuat foarte mult, KFC a reușit să-și păstreze în mod natural clienții, și în unele zone, chiar să înregistreze creșteri în privința numărului acestora. Este vorba despre o abordare tradițională prin care încercam să răspundem nevoilor clienților noștri printr-o gamă amplă de oferte atractive și accesibile lor”, a mai declarat Carmen Lupuleț.

 

Burger King își schimbă direcția

 

În cei trei ani de viață pe plan local, expansiunea Burger King în România nu a fost fulminantă. La ora actuală lanțul numără 8 restaurante și are deja la activ o schimbare de strategie. Au intrat inițial în mall-uri și galerii comerciale, dar și-au dat seama că mai bine este la stradă. Astfel, în decembrie anul trecut, au făcut trecerea către o locație de acest gen, deschizând un restaurant în Piața Romană. „Mi-am reprofilat business-ul pe o recalibrare maximă a locațiilor. Mă uit la locații stradale și în viitor la drive through-uri, o piață care se află la început în Romania”, declara la acea vreme Marius Nasta, unul din acționarii Atlantic Restaurant System, companie care deține franciza Burger King.

 

Dinamica afacerilor

 

Potrivit datelor Ministerului de Finanțe, în 2010, Atlantic Restaurant System a înregistrat afaceri de aproximativ 11,3 milioane de lei, adică în jur de 2,6 milioane de euro, la cursul mediu al BNR de anul trecut. Suma este ceva mai mică decât în 2009 când lanțul de restaurante a rulat 12,7 milioane de lei ( aproximativ 3 milioane de euro la cursul mediu BNR din 2009), dar pentru anul în curs, oficialii companiei au mizat pe o creștere a afacerilor cu 40% comparativ cu 2010.

Până la publicarea acestui articol, oficialii Burger King  nu au răspuns la solicitarea MONEY.ro cu privire la planurile pe 2012 ale companiei.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed