Cea mai mare bancă din SUA se pregăteşte să dea afară 19.000 de angajaţi

0

Compania anticipează că va renunţa la aproximativ 4.000 de locuri de muncă în acest an, majoritatea prin neînlocuirea angajaţilor care demisionează sau se pensionează, conform Bloomberg. Anul viitor, divizia de credite ipotecare a băncii ar trebui să scape de 13.000 – 15.000 de locuri de muncă, iar departamentul de community banking va trebui să renunţe la alte 3.000 – 4.000 de job-uri, potrivit prezentării.

 

Directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, încearcă să scadă cheltuielile după ce banca a înregistrat profituri record timp de trei ani consecutiv.

 

Cheltuielile sunt o zonă importantă, se spune în prezentare. Banca mai precizează că remuneraţia angajaţilor diviziei de investment banking „ar trebui să rămână relativ consistentă”.

 

Potrivit celor mai recente date, JPMorgan avea la finele anului trecut aproape 260.000 de angajaţi la nivel mondial.