Cea mai mare fraudă cu cărţi de credit din istoria Statelor Unite şi-a gasit vinovatul

Iniţial, tânărul, originar din Miami, a pledat vinovat în faţa unui judecător federal din Boston, pentru 19 capete de acuzare, printre care complot, fraudă informatică şi furt de identitate, a anunţat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

În total, este vorba de “peste 40 de milioane de numere de carduri bancare”, a explicat departamentul.

Într-un al doilea dosar, el a pledat vinovat pentru furtul altor date de carduri în sistemul unui lanţ de restaurante.

Aflat în prezent în detenţie, tânărul a fost pus sub acuzare în luna august de un juriu federal din New Jersey pentru că a furat datele a peste 130 de milioane de carduri, cel mai mare furt din istoria Statelor Unite, potrivit autorităţile.

În cele două dosare judecate la Boston, tânărul riscă maxim 25 de ani de detenţie, potrivit departamentului, precizând că pedeapsa va fi fixată în 8 decembrie.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole