CEC Bank lansează creditul pentru construire în programul Prima Casă 2

Prin contractarea creditului “Prima noastra casa” pentru construire în lei sau euro, beneficiarii programului pot construi locuinţe în regim individual sau prin asociaţii fără personalitate juridică constituite din minimum şapte beneficiari. Cei care doresc să îşi construiască o locuinţă prin intermediul programului trebuie să dispună de un teren în intravilanul unei localităţi. Suma maximă garantată de către stat este de 70.000 de euro pentru construcţiile individuale şi de 75.000 de euro pentru contrucţiile prin asociere.

Creditul “Prima noastră casă” de la CEC Bank are următoarele caracteristici:

  • durata maximă de finanţare este de 30 de ani
  • banca nu percepe comisioane
  • grad de îndatorare de până la 70%, în funcţie de perioada de creditare şi de nivelul veniturilor certe totale, cu caracter de permanenţă

De asemenea, banca poate da clienţilor şi un card de credit în baza analizei aceleiaşi documentaţii, precum şi acces la serviciul de Internet Banking pentru vizualizarea situaţiei creditului.

Dobânda practicată de către CEC Bank la creditele acordate în lei este ROBOR 3 luni + 1,9 p.p. iar la creditele acordate în euro este EURIBOR 3 luni + 4 p.p. Rata dobânzii se modifica trimestrial, pe toată durata contractului, în funcţie de variaţia dobânzii de bază ROBOR/EURIBOR la 3 luni, la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie si 1 octombrie.

Potrivit băncii, dobânda nauală la împrumutl în lei este de 9,17% pentru lei, respectiv 4,78% pentru euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed