Nici când este în concediu, Ștefan Groș nu poate sta departe de oi. De câte ori are ocazia, își vizitează fiul, care este cioban într-o localitate învecinată. Bătrânul spune că viața lui a fost legată mereu de oierit și asta îl face fericit.

„Te gândești că m-am urât de la un timp, nu m-am urât, deloc, deloc, deloc”, spune Ștefan Groș.

„Se prezintă foarte bine la anii ăștia, nu oricare poate să-și vadă un părinte la anii ăștia în starea în care e el”, recunoaște Ștefăniță Groș , fiul ciobanului.

Prima dată, bătrânul a fost angajat cu carte de muncă la 90 de ani. La 95, patronul i-a propus să intre o perioadă în șomaj. Nu a putut rămâne prea mult timp acasă, astfel că s-a întors la turma sa. Pentru alții poate părea straniu, însă oierul știe foarte bine cum a reușit să ajungă la aproape 100 de ani, fără nicio problemă de sănătate.

„De mic copil vara am fost numai la munte, și aerul ăla curat, apa aia rece la lacrima, acum,la etatate asta, stau 3 luni la munte, când viu acasă parcă îs în stare să o iau la fugă. Vara, 3 luni de zile mănânc numai brânză, unt și mămăligă”, povestește ciobanul.

Bătrânul este văduv de aproape 4 decenii. Are însă o familie numeroasă, 4 copii, 24 de nepoți și 4 strănepoți.

„Credința, buna voie, ambiția, astea îl fac să ducă atât”, crede Remus Groș, nepotul ciobanului.

„Ne mândrim că la anii lui ne poate învăța multe și ne ajută și ne mândrim cu el și la 99 de ani mulți ar vrea să aibă un bunic ca el”, completează și Florin Groș, un alt nepot al ciobanului.

Ce își mai poate dori un om la 99 de ani? Sănătate și, spune el, să vină cât mai repede luna februarie, ca să urce din nou în Retezat, la turma sa de mioare.