Cel mai bun credit auto de pe piaţă

Daca luam in calcul si niste taloane prin programul Rabla, am putea spune ca o suma medie pentru a achizitiona o masina noua este de 6.000 de euro. Noi am calculat mai multe imprumuturi, de la diverse banci, pentru a vedea care are cea mai buna rata, asta cu ajutorul celor de la Conso.ro.

Perioada contractuala luata in considerare este de 5 ani, astfel ca rata sa fie cat mai mica, scrie Ziare.com.

Una dintre cele mai bune rate pare sa le aiba Porsche Bank, aceasta apropiindu-se de 125 de euro pe luna. Potrivit parametrilor celor de la Conso, DAE in cazul creditorului este de 9,54%. La finele perioadei de creditare, veti fi dat 7.500 de euro, in conditiile in care Euribor la 3 luni, pe care banca il ia in calcul, nu se schimba.

Pentru a putea accesa imprumut de la Porsche Bank va trebui sa aveti un salariu de minimum 1.530 lei. Gradul maxim de indatorare pe care banca il permite este de 65%, desi rar se ajunge la un astfel de procent. In cazul unul credit „simplu”, avansul cerut de banca este de 15% adica undeva la 900 de euro.

La Carpatica rata este de 128,3 euro, iar DAE ajunge la 10,77%. Suma totala de rambursat se ridica undeva la 7.700 de euro. Avantajul la aceasta banca este ca dobanda variabila se calculeaza din Euribor la 6 luni (nu 3 luni cum este mai nou trendul in banci) plus o marja a creditorului de 8,5%.

Dasi nu se specifica gradul maxim de indatorare pe care banca il suporta, se mentioneaza ca avansul cerut va fi intre 15-25%, in functie de scoringul pe care-l veti obtine la banca. Salariul de care veti avea nevoie pentru a obtine imprumutul dorit este cu 40 de lei mai mare decat suma ceruta la Porsche. Citeşte mai mult despre cel mai bun credit auto de pe piaţă pe Ziare.com

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed