Celulă de lupta împotriva radicalizării jihadiste

„Atentatele îngrozitoare de la Paris și San Bernardino din această iarnă au scos în lumină necesitatea pentru Statele Unite de a-i priva pe extremiștii violenți cum sunt cei din organizația Statul Islamic de un teren fertil de recrutare”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliul Național de Securitate (NSC), Ned Price.

 

 

Această celulă nouă va avea ca obiectiv „să integreze și să armonizeze” eforturile depuse pe teritoriul american de Departamentul Securității Interne și cel al Justiției.

 

 

Anunțul a fost făcut după ce mai mulți responsabili de la Casa Albă s-au întâlnit în Silicon Valley (California) cu giganții internetului (Facebook, Google, Twitter, YouTube) pentru a studia împreună cu aceștia modalitățile de a riposta la utilizarea de către SI a rețelelor sociale.

 

 

Diferitele inițiative reflectă „angajamentul președintelui (american Barack) Obama de a lua toate măsurile posibile pentru a face față activităților teroriste și a le interzice oriunde se află, inclusiv on-line”, a adăugat purtătorul de cuvânt al NSC într-un comunicat.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed