Vânzările de telefoane mobile în Europa: Cererea pentru smartphone-uri, mai mare cu 67% anul trecut

0

„În 2010, smartphone-uri reprezentau doar 22% din vânzări pe piaţa telefoniei mobile, iar în 2011 această cifră a crescut la 36%. În decembrie 2011, cota a urcat la 45%”, se arată într-un comunicat al companiei de cercetare a pieţei.

 

Cu o cota în unităţi volum de peste 17%, Marea Britanie este cea mai mare piaţă pentru smartphone-uri din Europa, urmată de Germania, Austria şi Elveţia, cu 16% în total.

 

Preţul mediu al unui telefon mobil în Europa a crescut anul trecut cu 8%, la 200 de euro.

 

GfK estimează că industria dispozitivelor digitale – care include telefoane mobile, televizoare LCD, computere, camere digitale, tablete PC şi dispozitive de birou – va atinge în acest an 22% din vânzările globale numai prin vânzările de smartphone-uri, ceea ce ar reprezenta o majorare de 4 puncte faţă de cifra din 2010.