Cernăuţi. Explozie urmată de incendiu la un spital Covid. Cel puțin un mort

0

Un incendiu provocat de explozia unei conducte de oxigen a avut loc într-un spital cu cinci etaje, la Cernăuţi, în sud-vestul Ucrainei, soldată cu un mort şi un rănit în rândul bolnavilor de covid-19, a doua dramă de acest fel într-o ”unitate covid”, în februarie, în această ţară, potrivit salvării, relatează AFP.

 

 

Explozia a avut loc la primul etaj al spitalului, au precizat salvatorii. ”O conductă de oxigen a explodat din cauza unui incendiu”, omorând o persoană şi rănind alta, au anunţat sâmbătă pompierii.

Alte 20 de persoane au fost evacuate înaintea incendiului, care a izbucnit la 15 minute după explozie. Imagini de la faţa locului surprind paturi şi scaune calcinate şi lenjerie înnegrită răspândită pe jos.

Primarul Cernăuţiului, Roman Klişuk, a declarat că incendiul a izbucnit într-una dintre ”unităţile în care pacienţi infectaţi cu (noul) coronavirus erau trataţi”. Pacientul rănit, care prezintă arsuri grave, a fost internat la terapie intensivă.

”Medicii fac tot ceea ce pot pentru a-l salva”, a declarat primarul.

 

 

La începutul lui februarie, un medic tânăr şi trei pacienţi au murit într-un incendiu la o unitate de reanimare pentru bolnavi de covid-19 al unui spital din Zaporijjea, în sud-vestul Ucrainei.

În ianuarie, un incendiu s-a soldat cu 16 morţi într-un azil de bătrâni nedeclarat, la Harkov, în estul Ucrainei.