CFR: Licitaţie pentru închirierea a 12 secţii de cale ferată neinteroperabile

Potrivit unui comunicat al CFR, remis miercuri AGERPRES, durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 31 octombrie, ora 9.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri.

 

Ofertele se pot depune pentru una sau mai multe secţii de circulaţie, aflate pe raza următoarelor centre regionale feroviare: secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Bucureşti (Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa, Diţeşti – Gura Palăngii, I.L. Caragiale – Diţeşti – Moreni, Ploieşti Nord – Măneciu), secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Timişoara (Oraviţa – Anina), secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Cluj (Câmpia Turzii – Turda, Baia Mare – Baia Mare Nord), secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Braşov (Sebeş Alba – Petreştii de Pădure), secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale CREIR Iaşi (Dorneşti – Gura Putnei – Putna, Gura Humorului – Dărmăneşti, Dornişoara – Floreni, Crasna – Huşi).

 

CFR are posibilitatea să ofere în regim de închiriere, prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011.

 

Operatorii economici desemnaţi câştigători sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative.

 

„Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile. Prin programul de eficientizare a activităţii, respectăm angajamentele Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană”, a declarat directorul general al CFR SA, Cristian Ghibu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed