CFR SA: 26 de milioane de lei din PNRR pentru modernizarea instalaţiilor de siguranţă feroviară – etapa DALI

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de CFR, Asocierea I.S.P.C.F. SA (lider de asociere) – SC BAICONS IMPEX SRL a fost desemnată câştigătoare pentru toate cele 3 loturi, valoarea totală a ofertelor depuse fiind de 15.226.284,41 lei.

Potrivit companiei, lotul 2, Sucursalele Regionale CF Timişoara şi Cluj (Sectoare CF) are o valoare de  6.913.434,71 LEI fără TVA, lotul 4 – Sucursalele Regionale CF Iaşi şi Galaţi (Sectoare CF) – 6.233.122,20 LEI fără TVA, iar lotul 5 – Sucursala Regională Galaţi (Sectoare CF) – 2.079.727,50 LEI fără TVA.

”Prin implementarea programului de centralizare a instalaţiilor şi integrarea acestora în centre de management ale traficului, contribuim esenţial la creşterea gradului de siguranţă feroviară, optimizarea capacităţii de exploatare a sectoarelor feroviare şi la reducerea cheltuielilor aferente întreţinerii. Reamintim faptul că, ofertele depuse de aceeaşi asociere de firme româneşti au fost desemnate câştigătoare şi pentru celelalte 5 LOTURI, cu o valoare totală financiară de 10.748.393,79 lei”, a mai precizat compania.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), iar durata contractelor va fi de 9 luni, de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed