Cine sunt angajații din România care câștigă 1.300 € în mână, DUBLU față de media națională

Conform statisticii, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în: activităţi de servicii în tehnologia informaţiei – inclusiv activităţi de servicii informatice (6.380 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.580 lei).

 

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,7%.

 

În octombrie 2018, câştigul salarial mediu net a fost mai mare în majoritatea activităţilor din sectorul economic, raportat la septembrie 2018, ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

 

De asemenea, aceste creşteri s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

 

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 9,2% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, respectiv cu 9,1% în industria metalurgică.

 

mai multe, pe ProTV

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed