Ciolacu: „În sfârșit, vorbim de Autostrada Moldovei”

0

Premierul a mers pe șantier. Marcel Ciolacu a spus, astăzi, că „în sfârșit, vorbim de Autostrada Moldovei” și i-a felicitat pe constructori.

„Am venit cu domnul ministru(Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu) să vedem şi lucrările la Autostrada Moldovei. Nu putem vedea tabloul închis decât facem şi centurile oraşelor importante din Moldova. Ce mă bucur mult este că, în sfârşit, vorbim de Autostrada Moldovei. Am văzut, azi, împreună cu domnul ministru deja pe anumite porţiuni suntem la stadiul doi, iar aici unde era o lucrare întârziată, îi felicit pe constructorii care sunt aici de faţă, au reuşit de la 15% şi au ajuns la un stadiu de 88%”, a spus Marcel Ciolacu la fața locului.

Premierul a scris un mesaj și pe pagina sa de Facebook,

”Varianta Ocolitoare #Bârlad este un proiect demarat în 2018, dar care, în 4 ani, ajunsese DOAR la 15%! Da, erau la guvernare unii care se băteau cu pumnul în piept că o să umple România de autostrăzi! În realitate, au făcut ZERO kilometri și muncă deloc!
În prezent, stadiul lucrărilor la această Variantă Ocolitoare a ajuns la 86%! I-am felicitat pe constructori pentru munca depusă, precum și pe actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru implicarea și atenția acordate acestui proiect esențial pentru Bârlad!
Am încredere că ritmul de lucru se va păstra și circulația va putea fi deschisă pe cei 11,28 km în această vară”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Premierul a precizat că „s-a făcut o mare nedreptate Moldovei”, însă, acum este un „progres evident”.

„S-a făcut o mare nedreptate Moldovei, pentru că este ultima, şi iar trebuie să o spun, a venit un bănăţean să ne facă nouă Moldova, cu toate că Buzăul nu e în Moldova, să ne facă nouă autostradă. Important e că lucrurile sunt şi există un progres evident”, a mai declarat la fața locului Marcel Ciolacu.