Ciolacu vrea pace. Ce propunere i-a transmis lui Iohannis

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a transmis miercuri preşedintelui Klaus Iohannis şi preşedinţilor partidelor parlamentare solicitarea de a adopta urgent un Pact pentru Sănătate.

„Am transmis astăzi preşedintelui României, tuturor preşedinţilor partidelor parlamentare şi liderului grupului parlamentar al minorităţilor naţionale solicitarea de a adopta urgent un Pact pentru Sănătate, care să garanteze românilor că, indiferent cine va fi la conducerea ţării, sănătatea va fi prioritatea absolută. Renunţaţi la conflict! Renunţaţi la vrajbă! Acum e nevoie de acţiune unitară pentru viaţa şi siguranţa românilor, acţiune cerută, de altfel, şi de cadrele medicale, de Colegiul Medicilor şi de reprezentanţii SANITAS”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că niciun român nu trebuie să mai fie lăsat fără asistenţă medicală.

„Niciun român nu trebuie să mai fie victimă a sistemului de sănătate în ţara lui. Niciun medic, nicio asistentă medicală nu trebuie să mai fie învinovăţiţi pentru situaţia dezastruoasă a spitalelor. Măcar acum, în al doisprezecelea ceas, trebuie să ne angajăm pentru viitor şi să ne asumăm, cu toţii, acest pact. Cine nu înţelege acest lucru şi va continua să speculeze politic tragediile sistemului medical va fi judecat aspru de români”, a menţionat Ciolacu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed