Mitingul spontan de la metrou s-a încheiat, angajaţii spun că vor picheta de marţi Guvernul

0
Preşedintele Uniunii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat pentru Agenţia NewsIn că USLM a depus joi la Direcţia de Muncă a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) sesizarea privind declanşarea conflictului de interese, în termen de 7 zile urmând să fie chemaţi pentru conciliere.

Radoi a precizat joi că în termen de şapte zile vor fi chemaţi de reprezentanţii MMFPS pentru conciliere, iar dacă problemele nu vor fi rezolvate va urma greva de avertisment şi greva generală preconizată a avea loc din 15 noiembrie.

Circa 2.000 de sindicalişti Metrorex au protestat pe 29 octombrie în faţa sediului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cerând renegocierea contractului colectiv de muncă, după care s-au deplasat spre sediul Ministerului Finanţelor Publice.

Angajaţii Metrorex sunt nemulţumiţi că la 1 noiembrie le-a expirat contractul colectiv de muncă şi că bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2009 nu a fost încă aprobat.

Preşedintele Uniunii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, declara în timpul mitingului de protest că productivitatea muncii la metrou a crescut în 2009 cu circa 30% faţă de 2008. „S-au dat în folosinţă patru noi staţii, fără să fie nevoie să fie angajaţi alţi oameni. În aceste staţii se lucrează la casierie, rame de metrou, partea tehnică, etc., ceea ce denotă că există o creştere a productivităţii muncii cu circa 30% în 2009 faţă de 2008, fără niciun fel de cost suplimentar din partea Metrorex”, a spus Rădoi.

Preşedintele USLM a mai precizat că solicită o majorare de salariu în cadrul noului contract colectiv de muncă, precizând că la negocieri se va ţine cont de devalorizarea leului comparativ cu euro, precum şi de inflaţie. „20% înseamnă devalorizarea leului faţă de euro, timp în care importurile au crescut pentru produsele de bază, ceea ce a dus la o scădere a nivelului de trai cu 20%, iar 6,5% reprezintă indicele de inflaţie care este pus la dispoziţie de Comisia Naţională de Statistică. Deci procentul de la care vom pleca în negociere este în jur de 20% majorare salarială”, a explicat Rădoi.

Ultima majorarea salarială a angajaţilor Metrorex a fost de 23%, în noiembrie 2008. Rădoi a precizat că salariul mediu al unui angajat de la Metrorex se încadrează în medie la 1.500-1.600 lei.

Potrivit USLM, în 2009 numărul călătorilor s-a dublat, de la 300.000 pe zi în 2008, la 650.000 pe zi anul acesta. De asemenea, s-a redus frecvenţa de circulaţie a trenurilor de la cinci la trei minute şi s-au dat patru staţii în exploatare, fără angajarea altor salariaţi.