Cîţu: În primul trimestru suma TVA restituită de stat companiilor a fost în medie cu 600 mil. lei mai mică decât în trimestrul I al anului trecut. Deficitul bugetar, mai mare decât în martie 2021.

„Informaţiile oficiale arată că în primul trimestru suma TVA restituită de stat companiilor a fost în medie cu 600 mil lei MAI MICĂ decât în trimestrul I al anului trecut. Pentru a arăta un deficit bugetar mai mic, companiile din România sunt, nu găsesc acum alt cuvânt, suprataxate. Banii pe care trebuiau să-i folosească pentru investiţii sau creşteri de salarii sunt „reţinuţi” de stat pentru a prezenta un deficit bugetar mai mic. Şi cu toate aceste eforturi şi costuri pentru companiile care susţin din taxele lor bugetul României, în martie 2022 deficitul bugetar este MAI MARE decât în martie 2021. Este prima oară în 12 luni când se întâmplă acest lucru”, scrie Cîţu pe Facebook.

El susţine că soluţiile liberale au fost cele care au salvat economia în 2020 şi au livrat o creştere economică peste aşteptări în 2021 şi că doar soluţiile liberale vor salva economia şi în 2022.

„Trebuie doar aplicate. Încă se poate”, subliniază Florin Cîţu, precizând că aceasta este opinia sa „de economist îngrijorat de creşterea preţurilor, a dobânzilor, a şomajului şi de sărăcirea românilor (scăderea puterii de cumpărare)”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed