Cîțu și Bode s-au dus pe șantierul chinezilor deși i-a interzis prin OUG

Premierul Florin Cîțu și ministrul de Interne, Lucian Bode, au vizitat vineri șantierul centurii ocolitoare a orașului Zalău, acolo unde lucrările de construcție sunt realizate de o companie din China, Sinohydro. Este vorba despre prima șosea nouă construită în România de către o firmă din țara asiatică.

Vizita celor doi oficiali a venit într-un context legislativ în care firmele din afara UE pot fi refuzate la licitație, deci și cele din China. Este adevărat că Sinohydro a câștigat contractul pentru centura Zalăului în 2020, contractul fiind de 185 milioane de lei. Prezența celor doi oficiali nu este însă întâmplătoare pentru că Lucian Bode vine din Sălaj.

OUG care i-a interzis pe chinezi

La finele lunii martie, a apărut în Monitorul Oficial o OUG care a modificat radical accesul firmelor din statele terțe la achizițiile publice. Este și cazul companiilor din China. „În foarte multe state membre ale Uniunii Europene piața de achiziții publice este deschisă doar pentru firmele din Europa”, a spus atunci ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. „E momentul să facem o alegere strategică. Alegerea strategică a României în ultimul an a fost destul de clară, dacă ne uităm la [construirea reactoarelor de la] Cernavodă, dacă ne uităm la discuțiile despre 5G”, a adăugat ministrul.

Citește și Cîțu îl demite după ce s-a opus eliminării firmelor chinezești de la licitații pentru infrastructură

Varianta Zalău are o lungime de 5,5 kilometri şi asigură legătura între DN 1 F (Cluj Napoca – Zalău – Satu Mare) şi Drumul Judeţean 191 C, termenul de execuţie fiind de 24 de luni cu 7 ani termen de garanţie. Compania din China va asigura managementul pe şantier şi utilajele specializate, în timp ce forţa de muncă vine din plan local.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed