Clubul „U” Cluj, sancţionat cu două meciuri cu porţile închise şi 40.000 de lei penalitate sportivă

„În baza art.83.2.d se sancţionează clubul FC «U» Cluj cu o penalitate de 40.000 lei şi cu măsura programării a două jocuri fără spectatori”, informează, miercuri, site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Partida Universitatea Cluj – Steaua Bucureşti (0-1) a fost întreruptă în minutul 19 pentru aproximativ trei minute, după ce un spectator a pătruns pe teren, iar fanii au aruncat cu torţe şi petarde pe pista de atletism a stadionului.

Comisia de Disciplină a LPF a sancţionat grupările CSMS Iaşi şi FC Rapid cu câte 10.000 lei penalitate sportivă pentru incidentele produse de suporteri la meciul direct de sâmbătă din cadrul etapei a XX-a a Ligii I.

De asemenea, jucătorii Cristian Munteanu (FC Braşov), Mihai Roman (CS Turnu Severin) şi Gabriel Velcovici (CS Turnu Severin) au fost sancţionaţi fiecare cu câte o etapă de suspendare şi 740 lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed