Compania Naţională a Huilei (CNH) va intra în lichidare în ianuarie 2013

Urmează ca, în următoarele săptămâni, cele trei mine care nu mai sunt viabile și care vor fi închise până în 2017 să fie unite într-o companie, care se va numi Compania de Închideri Mine Valea Jiului. Aceste unități sunt Petrila, Paroșeni și Uricani. Celelalte patru mine vor forma o societate comercială care va fuziona cu Complexul Energetic Hunedoara”, susţin sursele menţionate. Complexul Energetic Hunedoara este format din termocentralele Mintia Deva şi Paroşeni.

 

 

Datorii de 1,2 miliarde de euro

 

CNH are datorii totale la stat de 1,2 miliarde de euro. Statul român va recupera doar o mică parte din această datorie, iar restul va fi ștearsă, au mai spus sursele citate.

 

 

Cele trei mine neviabile vor fi ulterior executate silit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Executarea silită se va realiza în contul datoriilor aferente celor trei mine, la valoarea care a fost stabilită de un expert autorizat, adică circa 50 de milioane de euro”, mai spune reprezentantul Ministerului Economiei. Restul datoriei va dispărea odată cu CNH, care va intra în insolvență.

 

 

CNH trebuia lichidată din septembrie

 

 

Întreaga strategie a fost convenită atât cu FMI, cât şi cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială încă din luna aprilie.

 

 

Se rezolvă astfel o problemă care trenează de foarte mult timp, care altfel ar fi influenţat și deficitul bugetar, în condițiile în care acest indicator este atent monitorizat de finanțatorii externi.

 

 

Termenul agreat cu FMI pentru intrarea în insolvență a CNH era septembrie 2012, dar, în afară de o Ordonanță de Urgență votată de Guvern în aprilie, nu s-a mai făcut nimic concret in acest sens pana acum.

 

 

Aceasta în condițiile în care Guvernul s-a angajat în fața FMI ca anul viitor să scoată la privatizare cele două noi complexuri energetice, Oltenia și Hunedoara.

 

 

Potrivit ultimelor negocieri, pachetele majoritare de acțiuni la cele două companii ar urma să fie vândute unor investitori strategici.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed