Competitivitatea întreprinderilor de stat, în atenția UE

0

Bogdan Badea (ME): Ponderea întreprinderilor de stat în totalul cifrei de afaceri a fost de aproximativ 5%, În România, în anul 2012, ponderea întreprinderilor de stat în totalul cifrei de afaceri a fost de aproximativ 5%, acestea operând în principal în sectoarele energiei şi transporturi.

 

Secretarul de stat a mai precizat că, la nivel naţional, principala problemă cu care se confruntă întreprinderile de stat o reprezintă acumularea arieratelor şi că acordurile încheiate de România cu instituţiile financiare internaţionale şi UE conduc la îmbunătăţirea substanţială a performanţei acestora. De asemenea, el a informat că principalele măsuri luate de România vizează introducerea managementului profesionist şi vânzarea pachetelor de acţiuni minoritare/majoritare pe piaţa de capital.

 

Cu referire la introducerea managementului profesionist, demnitarul român a subliniat faptul că acesta este în conformitate cu liniile directoare ale OCDE privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor de stat.

 

În încheiere, Badea a opinat că, dacă sunt bine administrate, întreprinderile de stat pot contribui la creşterea economică, crearea de noi locuri de muncă şi sustenabilitatea finanţelor publice.

 

Reuniunea, la care au fost prezenţi reprezentanţii ministerelor economiei din statele membre a fost coordonată de ministrul lituanian al Economiei, Evaldas Gustas, iar Comisia Europeană a fost reprezentată de vicepreşedintele acesteia, Antonio Tajani, comisar pentru industrie şi antreprenoriat, precum şi de comisarul pentru piaţă internă şi servicii, Michel Barnier.

 

În cadrul reuniunii, Antonio Tajani a subliniat faptul că întreprinderile de stat trebuie să fie competitive şi a apreciat liniile directoare elaborate de OCDE privind guvernanţa corporativă a companiilor publice.

 

În opinia comisarului Tajani, este necesar ca întreprinderile de stat să acţioneze ca un model pentru alte companii. În acest context, a anunţat că în cursul lunii octombrie va avea loc o conferinţa privind contribuţia întreprinderilor de stat la competitivitate, a adăugat Ministerul Economiei.