Piperea: Este foarte adevarat in avocatura. Daca as fi rautacios, as putea sa spun ca este cu atat mai adevarat in „Liga I” a firmelor de avocatura, unde nu intotdeauna se castiga pentru ca stii sa joci bine cu mingea sau ca stii sa joci bine in echipa, ci se mai castiga si pentru ca se da cate un gol din ofsaid. Se vede clar, dupa parerea mea, pe om, daca este de tipul acesta sau de alt tip. Un avocat bun, dupa parerea mea, trebuie sa aiba in fata in permanenta interesul clientului. Se va intelege acum de ce spun ca avocatul are dreptul sa fie subiectiv, drept pe care nu il are magistratul.

Dar acest interes trebuie vazut in limitele legalitatii, dar si in interesul pe termen lung al omului. Adica poti sa ii rezolvi o chestiune punctuala, chiar in justitie, clientului, care dupa un an de zile poate sa descopere ca ori a fost o solutie doar partiala, desi el o stia totala, ori i-a facut mai mult rau solutia respectiva, deoarece castigand procesul respectiv in niste conditii absolut penibile, partenerii contractuali, mediul si asa mai departe, se comporta fata de el ca fata de un proscris. Si se intampla asta cu clientul persoana fizica, cu firma medie sau cu corporatiile. V-am spus, pare sa fie un truism, dar daca nu faci lucrurile sa fie legale, atunci oricand in viitor se pot intampla lucruri neplacute. Este vorba despre hazard moral: daca nu respecti termenele, daca nu respecti procedurile, daca nu respecti oamenii, un castig acum, punctual, care pare spectaculos, si asa mai departe, se poate transforma intr-un cosmar judiciar.

Eu am in minte un exemplu perfect de potential cosmar judiciar: mie mi se cere sa ma grabesc in dosarul Oltchim, sa accelerez pentru ca lumea se grabeste. Le spun de fiecare data ca m-am grabit cat am putut sa respect termenele si sa respect procedurile. Si ca nu este un scop in sine celeritatea, ci un scop in sine este sa rezolvi problema pe termen lung.

Pentru ca, daca spre exemplu ratezi un termen, ratezi o procedura, pentru ca te grabesti, pentru ca vrea cineva la nivel de autoritate locala sau centrala sa te grabesti, sau un sindicat, s-ar putea ca peste 6 luni de zile cineva, oricine, sa iti formuleze o contestatie, un recurs, un apel si sa intoarca totul de unde ai plecat. Si sa descoperi ca dupa 6 luni de zile de constructie, de eforturi, totul pica, intrucat nu ai fost atent la procedurile respective. Nu e vorba despre formalism, ci despre atentie la aceste amanunte si de prevederea simpla ca, daca nu respecti aceste proceduri, poti sa ai o situatie de cosmar judiciar incredibila.

Sa nu cumva sa credeti ca nu ma grabesc la Oltchim! Ma grabesc, dar in termenele prevazute de lege. Iar in ce priveste interesul pe termen lung, eu vreau ca cel care vine sa cumpere: 1. sa nu fie vreun ciudat de genul marelui investitor de asta-toamna din septembrie 2. Cel care vine sa stea acolo cel putin 10 ani de zile, in asa fel incat daca, cumva, Oltchim, peste 10-15 ani de zile nu mai este o afacere de viitor, eventual acest lucru sa se intample treptat.

Asa, la prima vedere, poti spune: „Hai, grabeste-te, ia cateva sute de milioane de euro pentru Oltchim, ai inchis procedura, ti-ai luat onorariul de succes si gata.” Nu. Nu trebuie vazute lucrurile in felul acesta. Pe scurt, in felul acesta vad eu un avocat bun. Sa vezi lucrurile in perspectiva si sa vezi nu interesul imediat al clientului, ci interesul pe termen lung.

„10 persoane juridice si fonduri se bat pe Oltchim”

Avocatura.com: La Oltchim care este situatia acum?

Piperea: Sunt foarte multe lucruri de spus, dar la Oltchim este o situatie mult mai buna decat se astepta oricine, am ajuns la situatia ca de la o cifra de afaceri de 5.2 milioane de euro in februarie, cu o pierdere de 4.5 milioane, sa avem o cifra de afaceri de 12 milioane de euro, cu o pierdere de doar 700.000 de euro, cu perspectiva ca in august – septembrie sa nu mai avem pierderi deloc, si cu un numar de cel putin zece persoane juridice sau fonduri interesate sa cumpere Oltchim, plus – asta e cel mai important lucru – o afacere Oltchim care a redevenit bancabila, in sensul ca bancile vor sa faca afaceri profitabile cu Oltchim, lucru pe care pana acum l-au refuzat cu teama.

Avocatura.com: Deci am putea ca in 2014…

Piperea: Nu, nu, eu estimez ca solutia la Oltchim se va obtine in octombrie anul acesta, in sensul ca atunci vom reusi sa vindem Oltchim, ramanand ca problemele juridice, toate celelalte chestiuni, sa fie solutionate in dosarul de insolventa, probabil intr-un an-doi-trei se va inchide dosarul efectiv de insolventa. Dar afacerea, acest Oltchim nou pe care il constituim zilele acestea, va fi vandut in octombrie.

„Sunt peste 500.000 de credite in franci elvetieni, ale caror rate s-au dublat”

Avocatura.com: Cineva – si am remarcat ca le raspundeti oamenilor pe blog – va multumea ca v-ati gandit, citez, „la zecile de mii de tineri ce au ajuns sclavii acestor camatari” (asa zise banci din Romania.)”. E vorba de alianta procesuala contra bancilor de top, cu clauzele lor abuzive, si va fi o batalie mare. V-as ruga sa ne explicati ce va propuneti cu aceasta actiune si care ii sunt avantajele.

Piperea: Este vorba de acele banci, si sunt in momentul de fata opt, care au incheiat in anul 2007 si jumatate din anul 2008 credite de retail cu plati denominate in franci elvetieni, o moneda exotica pentru toata lumea si in special pentru Romania. Nici macar nu este o moneda de depozite, ca nu iti tii banii in franci elvetieni. La momentul actual pot sa va spun ca sunt peste 600 de mesaje pe pagina mea de Facebook, si pe blog si pe office, si sunt deja adunate prin adeziuni in aceasta alianta, 250 de persoane astazi.

Este vorba despre o chestiune care este efectiv nationala, pandemica, adica probabil ca 8-10% din totalul creditelor care s-au luat de populatie sunt denominate in franci elvetieni. Cifrele sunt enorme. Daca ne gandim ca sunt vreo 8 milioane de contracte la nivelul intregii tari, 8% inseamna peste 500.000 de persoane, peste 500.000 de contracte.

Problema care deranjeaza pe toata lumea aici, cu exceptia bancilor: la momentul cand s-a incheiat acest contract, francul elvetian era indicat de banci ca fiind o moneda foarte stabila. Lucru care, evident, s-a vazut ca nu este real. Dar el avea, in 2007, o valoare de 1.7 pana la 2.2 lei. La ora actuala, francul elvetian valoreaza 3.7-3.8 lei. Asta inseamna ca prin simpla devalorizare a leului fata de francul elvetian, devalorizare care – atentie – nu e asa de mare fata de dolar sau fata de euro, ratele lor s-au dublat. Eu nu cred ca bancile nu stiau despre francul elvetian ca este o moneda de refugiu, deoarece criza pe care o traversam nu este unica. Au mai fost crize in istorie, si de fiecare data oamenii si-au plasat banii fie in aur, in lingouri, fie in franci elvetieni. Atunci, aurul a crescut ca pret si a crescut valoarea francului elvetian. Sunt lucruri pe care nu trebuie sa fii super bancher ca sa le stii.

Ati putea spune: „De ce nu au fost clientii atenti?”. Pai cum sa fie clientii atenti? Noi vorbim aici de peste 5 milioane de oameni. Clientii, poate 10.000 dintre ei stiu lucrurile acestea. Poate 100.000. Dar restul?

„Daca bancile stiau, atunci este grav”

Avocatura.com: S-a profitat de naivitatea oamenilor?

Piperea: Da! Nu numai asta. Au fost situatii in care se facea o targetare directa a clientului. Adica se ducea agentul de credit sau brokerul de credit la seful Politiei Slobozia, sa zicem, si spunea asa: „Avem aceasta oferta promotionala pentru politisti. Cine vrea sa isi ia credite in franci elvetieni este binevenit.” Si bineinteles ca daca seful spunea politistului: „Du-te si ia credit de la aceasta banca, in aceasta moneda.”, ala nu isi mai punea intrebari. „Ba, daca a zis sefu’, e clar ca…”

Eventual il intreba pe functionarul de la ghiseu: „Ba, francul asta elvetian, n-a auzit nici dracu’ de el, are sau nu are stabilitate? E posibil sa ma trezesc ca platesc mai mult peste 2-3 ani de zile?” Si ala ii spunea: „Da, e posibil sa te trezesti, dar in nici un caz nu va fi o variatie mai mare de 50 de bani sa zicem, sau de 20 de bani.” Si omul zicea: „Bine, daca e asa, ok, ma incred in ceea ce spui tu.”

Si atentie, nici nu puteam sa aleg. Nu numai ca eram politist si ma trimitea seful meu sa iau creditul respectiv de la acea banca, dar mai mult decat atat, imi facea o analiza de rating si banca respectiva imi spunea: „Nu te poti incadra decat la acest tip de moneda.” De ce?

Exista o reglementare care spunea la momentul respectiv ca daca ai credite in euro, gradul de indatorare a ta si a familiei tale este de maximum 70%. Daca depasesti, nu mai iei credit in euro. In schimb, creditele in franci elvetieni aveau un tip de test de stres care te ducea la 90%. Ce nu puteai sa iei in euro, puteai sa iei in franci elvetieni, chiar daca suma era aceeasi. Adica luai 100.000 de euro in echivalent franci elvetieni, pentru ca iti permitea testul acesta de stres, dar nu puteai sa iei 100.000 de euro direct. Si aici intervin o gramada de consecinte: moneda asta nefiind o moneda de plata, inainte de a face platile, trebuie mai intai sa schimbi lei in euro, si dupa aceea euro in franci elvetieni. De fiecare data, ghiciti ce se intampla: comision. Si asa mai departe.

Senzatia pe care o are toata lumea, nu doar eu, e vorba de mii de persoane, este ca aceasta constructie a fost facuta sa beneficieze bancile. Probabil ca stiau ca acest franc elvetian, in 2-3 ani de zile, va ajunge la nivelul la care este in momentul de fata. Si daca stiau, atunci este grav. Si am un inceput de dovada: exista o anexa la un act aditional propus de o banca, nu o sa ii dau numele, care propune in momentul acesta, 2013, dupa ce a pierdut nu stiu cate mii de procese, transformarea creditelor in franci elvetieni in credite in euro. In anexa asta scrie asa: „Atentie mare la riscul valutar! Este posibil ca euro sa aiba fluctuatii in sus.” Pai faci aceasta atentionare acum, si in legatura cu euro? Nu puteai sa faci acelasi lucru si in 2007, in legatura cu francul elvetian, in care nu se faceau plati in Romania?

Pe mine ma intereseaza daca este vorba de o incalcare a protectiei consumatorilor sau nu. Si va spun ca da, este una evidenta. Apropo, ca sa nu apara comentarii ale forumistilor dumneavoastra de genul celor pe care le-am mai vazut: eu nu fac acest proces ca sa aplic precedentul judiciar din Croatia in Romania. Asta este o prostie. Nu ma poate acuza cineva de o astfel de naivitate. Insa, daca romanii au vazut ca 100.000 de croati se pot alia, au zis: „Haide sa facem si noi acest lucru.” Si bineinteles ca s-au dus la cei care au mai facut acest lucru in trecut.

Noi am facut acest tip de procese colective cu 3 ani mai devreme decat croatii, insa cu 2-3.000 de reclamanti. Si – asta e lucrul important – daca s-a pronuntat acea hotarare la Tribunalul din Zagreb, inseamna ca s-a pronuntat in baza unei legislatii a protectiei consumatorilor care este o implementare croata a reglementarii de protectia consumatorilor la nivel de drept a Uniunii Europene. Ceea ce este un lucru comun tuturor tarilor membre ale UE, inclusiv Romaniei. Deci legislatia noastra in materie de protectia consumatorilor, pe care o voi folosi pentru a intemeia aceasta actiune, are un element comun cu legislatia Croatiei. Evident ca nu sunt atat de naiv sa spun ca folosim precedentul judiciar din Croatia. Avem precedentele noastre care spun ce-i aia clauza abuziva, ce-i aia practica incorecta sau abuziva samd. Avem precedentele noastre din 2009.

„Paradoxal, procesul cu bancile isi propune sa recladeasca increderea in ele”

Avocatura.com: Dati in judecata si BNR-ul?

Piperea: Este posibil sa dam in judecata si BNR. Pentru ca exista hotarari judecatoresti din 2012 care spun ca, intrucat produsele acestea financiare trec prin niste proceduri de notificare, autorizare samd la BNR, iar BNR nu si-a exercitat cum trebuie atributia de supraveghere si control, lasand aceste produse sa iasa pe piata, BNR partajeaza vina aceasta cu acele banci culpabile. Nu exista banci malefice sau banci benefice. Exista banci si atat. Nu exista banci care sa vanda carnati sau chipsuri. Exista banci care vand incredere, si atat. Ceea ce le lipseste acestor banci, mai ales celor pe care le dam in judecata pentru clauze abuzive, este aceasta incredere.