Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice din Viena, în direct la TVR 1, în prima zi a anului. Este cel mai mediatizat spectacol din istorie

0

Cel mai popular și mediatizat concert de nou an, devenit ”tradițional” în programele Televiziunii Publice, și urmărit în direct de zeci de milioane de telespectatori, va putea fi urmărit în prima zi a anului, de la ora 12.15.

 Chiar dacă și anul acesta au existat voci care, fără prea mult sens și minte, susțin un boicot împtriva Austriei, inclusiv cultural pe fondul menținerii vetoului la Schengen, popularul spectacol al Orchestrei Filarmonice din Viena aduce iar bucurie prin frenezia valsurilor și polcilor familiei Strauss.

Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonicii din Viena se transmite din impunătoarea Sală de Aur de la Musikverein. Dirijorul german Christian Thielemann, director general al  Staatsoper Unter den Linden Berlin, dirijor principal al Staatskapelle Dresden și unul dintre invitații Festivalului Internațional George Enescu în 2015, se va afla pentru a doua oară la pupitrul filarmonicii vieneze pentru tradiționalul concert de început de an. Acesta va conduce un program cu lucrări de Johann, Eduard, Josef și Johann Strauss senior, dar și creații compuse de alți vienezi îndrăgostiți de vals: Karl Komzák, Joseph Hellmesberger, Carl Michael Ziehrer Wiener și Hans Christian Lumbye.

Concertul de Anul nou al Orchestrei Filarmonice din Viena, în direct la TVR 1, în prima zi a anului

Christian Thielemann va aduce în premieră absolută în programul Concertului de Anul Nou un cadril din creația marelui simfonist Anton Bruckner de la nașterea căruia, în 2024, se împlinesc 200 de ani. Mult așteptatele momente dansante ale Baletului de Stat vienez se vor desfășura în decorul fascinant de la Kaiservilla Bad Ischl, viitoarea Capitală Culturală Europeană Bad Ischl Salzkammergut, dar și la castelul renascentist Rosenburg, în coregrafia italianului Davide Bombana și în costumele create de designerul austriac Susane Bisovsky.

Concertul de Anul Nou de la Viena va putea fi văzut şi la TVR Cultural pe 1 ianuarie, de la ora 19.00.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.