A început un război nedeclarat oficial? Pe 1.04.2024, forțele aeriene israeliene au lovit consulatul Iranului aflat în Damasc, ucigând mai mulți ofițeri ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC), inclusiv doi generali cu funcții de comandă. Inițial, Israelul nu a confirmat atacul, dar a recunoscut că a efectuat multe atacuri în ultima perioadă asupra unor ținte din Siria despre care afirmă că au legătură cu Iranul și cu grupuri armate care sunt înzestrate, finanțate și antrenate de IRGC.
În replică, în perioada 13 – 14 aprilie 2024, Iranul a lansat un atac masiv cu drone și rachete împotriva Israelului și a sechestrat o navă port container israeliană în strâmtoarea Hormuz.
Conform unei analize pe care a făcut-o Adriean Pârlog, președinte al SC Integrated Corporate Security Services SRL, pentru Financial Intelligence, cei uciși de atacul israelian asupra misiunii diplomatice a Iranului din Damasc de la 1 aprilie 2024, nu erau la fel de cunoscuți precum „Suleimani”, dar represaliile au fost mai mari și mai sofisticate. Diferența sugerează că acest răspuns a fost mai mult decât unul de onoare, ci este vorba despre un eveniment de tip descurajare militară, atacul vizând preponderent ținte militare, inclusiv o bază a forțelor aeriene israeliene din Beersheba. În plus, surprinzător, forțele Hezbollah nu au fost implicate sub nici o formă.
Aceste argumente întăresc prezumția conform căreia Iranul nu dorește să escaladeze conflictul cu Israelul, ci caută să exploateze realizările de după 7 octombrie 2023, cum ar fi înghețarea tendințelor de normalizare dintre Israel și Arabia Saudită sau apariția primelor semnale ale distanțării politice relative dintre Washington și Tel Aviv.
Și calculele Israelului sunt, de asemenea, complexe, urmare a faptului că Iranul înarmează, finanțează și antrenează o serie de miliții regionale ce se opun militar Israelului, pe lângă Hamas, Hezbollah sau Houtti, organizații pe care liderii israelieni le combat în mod continuu. Astfel, în Irak, mai multe formațiuni locale anti israeliene cumulează aproximativ 150 de mii de luptători, în Liban – 40 de mii, în zona palestiniană din Israel – 55 mii, în Siria – 25 de mii, în Yemen – 30 de mii, în Bahrein, un număr necunoscut de luptători.
Nu este surprinzător că liderii israelieni cred că oprirea influenței iraniene în regiune este poate prioritatea principală a țării lor. Influența Teheranului a crescut mai ales după anul 2011, când a fost reconsiderat parteneriatul cu Rusia generat de războiului civil sirian, parteneriat care s-a extins într-o cooperare strategică mai largă după ce Federația Rusă a invadat Ucraina, în 2022. Teheranul înțelege nevoia pentru o conduită asertivă regională ca pe o șansă pentru alinierea și mai strânsă cu Federația Rusă și China. Interesele comune ale acestor țări sunt potențate de menținerea Washingtonului blocat în orice formă de criză din Orientul Mijlociu care îi afectează reputația și capacitatea de implicare politică și militară.
Adriean Pârlog spune că provocarea mare pentru Washington este agravată de realitatea tot mai evidentă că Iranul a accelerat dezvoltarea programului său nuclear, mai ales după retragerea SUA din 2018 din acordul nuclear cu Teheranul. Acest lucru a fost confirmat recent și de șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Oficialii americani trebuie să cultive un nou sentiment de realism regional legat de acest subiect. Jocul strategic de aliniere a Arabiei Saudite cu Israelul ar putea încă să producă rezultate. Normalizarea relațiilor între aceste state reprezintă o cale atrăgătoare de a susține pacea și stabilitatea în regiune. Realizarea acestei normalizări necesită abordări mai eficiente pe termen scurt și mediu, care să genereze stabilizarea securității în Gaza, să deschidă calea pentru tranziții politice atât în teritoriile palestiniene, cât și în Israel, cu scopul limitării extinderii conflictului din Orientul Mijlociu. Acestea trebuie să fie prioritățile comunității internaționale pentru viitor.
