Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care oamenii de afaceri Florin Sandu Andrei şi Ionuţ Rotaru preiau compania Opal Technologies

”Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care domnii Florin Sandu Andrei şi Ionuţ Rotaru preiau compania Opal Technologies”, anunţă autoritatea de concurenţă.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua operaţiunea în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

Florin Sandu Andrei deţine Grupul Andrei, ale cărui firme desfăşoară activităţi, precum distribuţia şi comercializarea produselor petrochimice (Solexim Polymer S.R.L.), importul şi distribuţia de materii prime şi materiale auxiliare pentru industria prelucrării maselor plastice şi comercializarea de materiale de construcţii (Accendis Trading S.R.L.), comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau online (Kembico Trading S.R.L.), consultanţă (Snaf Development S.R.L.) şi comercializarea de produse chimice pentru industria prelucrării maselor plastice (Vertigo Solutions S.R.L.)

Opal Technologies S.R.L. are ca obiect principal de activitate fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed