Consiliul Legislativ: Prevederi din Legea educației contravin Constituției și contrazic Codul Muncii

0

În avizul dat de Consiliul Legislativ se atrage atenția că art. 109 al. 3 din proiectul Legii educației nu respectă prevederile din Constituție privind garantarea dreptului la proprietate. Potrivit art. 109 al. 3 din proiect, fondatorii universităților particulare au dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile pe care le-au adus la fondarea instituției, dar cele dobândite după înființarea universității, din taxele plătite de studenți, sunt bunuri publice care aparțin universității doar pe durata funcționării. În cazul desființării universității, bunurile respective intră în patrimoniul public și se alocă altor instituții de învățământ superior.

”De altfel, reglementarea propusă ar conduce la instituirea unui regim juridic diferit asupra bunurilor ce aparțin universităților particulare față de universitățile publice care, potrivit art. 202 al. 8 din proiect, au un drept de proprietate exclusiv asupra bunurilor din patrimoniu”, se mai precizează în document.

Reprezentanții Consiliului mai atrag atenția că, din redactarea prevederilor art. 78 al. 2, reiese că regula în sistemul național de învățământ este încheierea contractelor individuale de muncă pe durata determinată, deși potrivit art. 12 din Codul Muncii regula este încheierea contractului individual de muncă pe durata nedeterminată, cel pe durata determinată reprezentând excepția.

În ceea ce privește art. 112 al. 1 litera c – potrivit căruia Ministerul Educației poate iniția un proiect de lege de preluare sau fuziune a instituțiilor de învățământ superior neperformante de către cele performante, dacă se constată nerespectarea legilor, politicilor în domeniul educației, eticii universitare și dacă se constată ineficiența cheltuirii banului public -, Consilul Legislativ consideră că trebuie să se țină seama de principiul autonomiei universitare, consacrat prin Constituție. În ceea ce privește universitățile particulare, reprezentanții Consiliului consideră că trebuie solicitat ”acordul expres” al acestora cu privire la preluare și fuziune, cu atât mai mult cu cât măsura vizează și dreptul de dispoziție asupra patrimoniului.

Referitor la prevederile potrivit cărora în 12 luni de la promulgarea legii vor fi înființate un post public de radio și unul de televiziune dedicate exclusiv educației, ale căror programe vor fi stabilite în colaborare cu SRR și SRTV, Consiliul atrage atenția că acestea trebuie corelate cu cele din legile de funcționare ale SRR și SRTV.

În plus, se recomandă reanalizarea oportunității acordării anului sabatic (an de studiu acordat universitarilor, în care aceștia nu au obligații didactice n.r.), ”având în vedere contextul economico-social actual”. Potrivit proiectului de Lege, profesorii titulari sau directorii de granturi care au derulat granturi de cercetare șase ani consecutiv pot beneficia de un an sabatic în care primesc integral salariul, își păstrează calitatea de titular, dar sunt scutiți de activitățile din fișa postului.

 Guvernul se reunește în ședință extraordinară luni, la ora 8:00, pentru a aproba proiectul Legii educației.