Metoda inedită prin care Cove le face educație financiară copiilor săi: ”Nu-mi mai cer bani zilnic”

Cove a găsit o metodă inedită prin care le face educație financiară copiilor săi. Fosta vedetă Pro TV și-a obișnuit băieții să-și managerieze singuri banii primiți o dată pe lună, pe card, de la părintele lor.

Actorul Gabriel Coveșeanu (prezentatorul emisiunii ”Primii câștigă!”, Prima TV) are doi băieți, unul de 13 ani, iar celălalt de 7 ani cărora le-a stabilit un buget pe care îl varsă lunar pe cardurile celor mici. Astfel, aceștia își manageriază singuri solda pe parcursul înregii luni.

”Băiatul cel mare are un card special pentru copii, are o sumă forfetară lunară și ce mi se pare amuzant e că i-am stabilit o zi, ca o zi de salariu, și dacă în ziua respectivă am ceva treabă și nu apuc să-i trimit banii dimineață, mă sună pe la prânz și mă anunță că este ziua de 12, când îi intră banii.

Tudor Chirilă a fost operat de urgență la gât, în Germania. A fost la un pas să-și piardă vocea

Metoda inedită prin care Cove le face educație financiară copiilor săi. Au carduri cu propriul buget

Mie îmi place să fac pe naivul și mă fac că nu știu ce se întâmplă pe data de 12 și el încearcă să-mi explice că e ziua când trebuie să primească banii”, a povestit Cove pentru ego.ro. ”Am ales metoda asta pentru că el venea în fiecare zi și îmi spunea că vrea una alta. Constatam că primea foarte mulți bani pe care cumva riscam să nu știu pe ce îi cheltuie, pentru că nu aveam control. Atunci am ales varianta să-i dau lunar o sumă de bani. Nu este nici mare, nici mică, câteva sute de lei, dar toată luna nu mai cere nimic. Inclusiv dacă are nevoie de un caiet, de un pix”, adaugă actorul și directorul Teatrului ”Ion Creangă”.
Gabriel Coveșeanu (48 ani)  este căsătorit cu Florentina Ene.

Din participări la concursuri de televiziune, Zanni și-a luat două case și o mașină

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed