Opinia generală este, în prezent, că lumea a evitat o a doua Mare Depresiune. Guvernele şi economiştii care le consiliază au învăţat din lecţiile anilor ’30. Atunci când gravitatea crizei financiare a devenit evidentă, la sfârşitul anului 2008, răspunsul a fost rapid şi agresiv. Băncile centrale ca Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană au scăzut ratele dobânzii şi au oferit, cu mărinimie, bani cu împrumut către instituţii financiare şi investitori ce dădeau din colţ în colţ.
Statele Unite şi multe alte state au adoptat programe de „stimulare“ – cheltuieli adiţionale şi reduceri de taxe. Panica a fost stăvilită. Spirala descendentă, provocată de prăbuşirea cheltuielilor private şi explozia şomajului, s‑a inversat. Criza economică ce a urmat a fost îngrozitoare. Dar nu s‑a ajuns la altă Mare Depresiune. Ce a fost mai rău a trecut.
Oare? Necazurile Greciei pun sub semnul întrebării această interpretare. Ele arată că e prematur să sărbătorim, deoarece criza economică a intrat într‑o nouă fază: una dominată de povara uriaşelor datorii guvernamentale din ţările avansate. Comparaţiile cu Marea Depresiune rămân relevante – şi tulburătoare. Acum, la fel ca atunci, am putea fi prizonierii unor schimbări profunde, prost înţelese, la nivelul sistemului economic mondial.
Citeşte mai departe comentariul lui Robert J. Samuelson în MONEY EXPRESS