Criza a redus din valoarea celor mai importante mărci ale lumii (video)

0
 Clasamentul Interbrand cuantifică valoarea celor mai puternice 100 de mărci ale lumii. Anul acesta, rezultatele au reprezentat o premieră pentru ultimii 10 ani. O scădere a valorii pe care o au aceste branduri. Pe ansamblu, cele 100 de mărci valorează cu 700 de milioane de dolari mai puţin decât anul trecut.

Scăderi accentuate au avut loc în cazul brandurilor din sectorul financiar, Citi sau UBS pierzând, spre exemplu, mai mult de 50% din valoarea lor. Devalorizare importantă şi în cazul mărcilor din industria auto.

Google nu reuşeşte încă să urce în top trei cele mai valoroase mărci ale lumii, însă exprimat în dolari brandul gigantului internet câştigă 25% faţă de anul trecut. Este cea mai bună performanţă a anului. Coca-Cola rămâne lider mondial, o marcă evaluată la mai mult de 68 de miliarde de dolari, în creştere cu 3% faţă de anul trecut.

Urmează IBM, evaluat la 60 de miliarde de dolari şi marca Microsoft cu 56 de miliarde de dolari. De notat că primul brand din sectorul financiar pe care îl regăsim în clasament este American Express, abia pe locul 22, cu o valoare de piaţă de 15 miliarde de dolari rezultată în urma unei scăderi de notorietate de 32% faţă de anul trecut.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel