Cum a reuşit Elena Udrea să scape de credit

Elena Udrea dă explicaţii pe blog privind felul în care a reuşit să închidă creditul BRD: „Vreau să lămuresc subiectul ca să pun capăt speculaţiilor”.

 

„Am observat că în urma interviului din România Liberă au apărut tot felul de discuţii referitoare la felul în care am reuşit să închid creditul pe care îl contractasem de la BRD. Vreau să lămuresc subiectul ca să pun capăt speculaţiilor. Creditul l-am contractat pentru achiziţionarea unui teren. Asta se întâmpla înainte de criza economică, în 2007. Aveam de gând să construiesc câteva locuinţe, din vânzarea cărora să să acopăr creditul şi să rămân cu un profit. Creditul era la fel ca oricare altul contractat de un dezvoltator imobiliar obişnuit. Din păcate, criza economică a lovit puternic în sectorul imobiliar şi investiţia nu a mai devenit deloc avantajoasă. Pur şi simplu, nu am avut bani să mai construiesc acolo, mai ales că vânzările la celălalt bloc pe care-l construisem nu au mers grozav”, scrie Udrea pe blog.

 

Udrea spune că a luat decizia să vândă terenul, cedând astfel şi creditul către cumpărător: „În urma tranzacţiei nu am încasat nicio sumă de bani, dar sunt mulţumită că am rezolvat problema creditului”.

 

„Am auzit astăzi la Antene reproşuri că nu am vândut mai multe apartamente dintr-un bloc pe care l-am ridicat. Le transmit celor interesaţi de acest subiect că pentru a vinde e nevoie de cumpărători. Şi aceştia nu au existat până acum. Iar eu nu am avut marja să scad mai mult preţurile deoarece am construit când piaţa era sus (şi terenurile, şi materialele de construcţie) şi vând acum, când piaţa e jos. Pot spune că abia acopăr costul investiţiei iniţiale”, mai scrie Udrea.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed