Cum şi cu cât ar putea scădea preţul la carburanţi în România

Există o directivă, la nivel european, care permite „taxa la taxă”, adică aplicarea TVA la acciză, ne-a spus consultantul financiar Ionel Blănculescu. Aplicarea TVA pe acciză a fost preluată de România, astfel că, la un preț al benzinei de 5,3 lei pe litru, acciza este de 1,5 lei, iar TVA-ul aplicat accizei este de 36 de bani. Deci vorbim despre o taxă pe valoare adaugată, nu pe un produs sau serviciu, adică pe un element de valoare adaugată, ci pe o altă taxă.

 

„Ce ar trebui să facă Guvernul? Să elimine de îndată TVA pe acciză, producătorul să nu mai fie taxat pe taxă. TVA pe acciză este o aberație. Putem noi să fim mai inteligenți decât alții și să cerem eliminarea acestei inepții fiscale. Dacă această măsură se va impune la Bruxelles, s-ar putea obține o reducere de 36 de bani pe litru, iar printr-o negociere inteligentă cu companiile petroliere, pe principiul ‘dacă eu renunț la 36 de bani, renuntați și voi la 36 de bani’ , am putea, astfel, efectua o reducere la pompa de 72 de bani. Astfel, un litru de carburant, în loc să se vândă cu 5,3 lei s-ar putea vinde cu 4,58 lei”, a declarat, pentru MONEY.ro, fostul ministru al Controlului din cabinetul Năstase.

 

O reducere a impozitării companiilor petroliere ar fi o altă măsură pe care Guvernul ar putea să o ia pentru reducerea preţului benzinei, însă, atâta vreme cât preţul la pompă este format din taxe în pondere de 50%, bugetul de stat ar avea de suferit, ne-a mai spus Blănculescu. Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor, a declarat că Executivul discută posibilitatea reducerii accizelor, ca urmare a preocupărilor legate de preţul carburanţilor.

 

O a treia măsură potrivită, care ar putea reduce preţul carburanţilor, este aceea de a atrage în România mai multe companii străine din domeniul petrolier.

 

„Este nevoie de eliminarea tuturor barierelor de intrare pe piaţa românească a companiilor producătoare sau distribuitoare de combustibil. Dacă ai avea în loc de trei, şapte, ar fi concurenţă iar preţurile ar scădea. SOCAR deja cumpără benzinării în România”, a mai spus Blănculescu.

 

Societatea Naţională de Petrol şi Gaze din Azerbaidjan, SOCAR, a anunţat recent că vrea să deschidă circa 300 de benzinării în România, în următorii trei ani. Compania a achiziţionat deja mai multe benzinării în România, fiind acum în plin proces de rebranding.

 

Ce să nu facă Guvernul

 

Din perspective analistului, nu se va aplica taxa Robin Hood, întrucât o suprataxare a profitului ar implica din nou creşteri de preţuri la pompă.

 

Preşedintele Comisiei pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a depus la Parlament un proiect de lege care prevede supraimpozitarea profiturilor înregistrate din vânzarea carburanţilor la preţuri care depăşesc anumite praguri. Iulian Iancu a declarat, spre exemplu, că dacă firmele petroliere vor vinde carburanţi sub 5,7 lei/litru ar trebui să aibă o reducere de 30% la impozitul pe profit. Iar atunci când vând la preţuri care depăşesc valoarea de 6,5 lei/litru, impozitul pe profit ar ajunge la 80%.

 

În al doilea rând, spune Blănculescu, nu se va ţine cont de precizările făcute de ANAF cum că preţurile la benzincă sunt „nejustificate”, întrucât „ANAF nu are competenţă să spună că un preţ e nejustificat”.

 

Îngheţarea, imposibilă

 

Comisia Europeana dă undă verde Guvernului român să treacă la ingheţarea preţului carburanţilor, măsura fiind în concordanţă cu regulile concurenţei din UE, a declarat, Marisa Gonzalez Iglesias, purtator de cuvant al Directiei Generale Concurenta din cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles pentru ProTV.

 

Pe de altă parte, analiştii au căzut de-acord cu companiile petroliere din România: îngheţarea este imposibilă!

 

„Conform Consiliului Concurenţei, preţul la combustibili nu poate fi îngheţat decât în situaţii excepţionale. Nu ne aflăm într-o situaţie excepţională. În niciun stat în care a crescut preţul la combustibili nu s-a pus problema asta”, a explicat Blănculescu.

 

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, că instituţia pe care o reprezintă va finaliza investigaţia pe piaţa carburanţilor până la jumătatea anului, după ce rezultatele raportului vor fi trimise la Comisia Europeană, iar companiile implicate îşi vor spune părerea în acest caz. El a arătat, de asemenea, că o lege adoptată înaintea aderării României la UE permite îngheţarea preţurilor într-o situaţie excepţională, dar că trebuie stabilit dacă piaţa carburanţilor se află într-o astfel de situaţie excepţională.

 

Premierul Emil Boc a solicitat Consiliului Concurenţei să analizeze, împreună cu Departamentul pentru Afaceri Europene, dacă preţurile la carburanţi pot fi îngheţate în România în baza unei legi care prevede o astfel de măsură în cazuri excepţionale, dar care este adoptată înaintea aderării la UE. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a anunţat, ulterior, că legea privind posibilitatea ingheţării preţurilor la carburanţi va fi analizată împreună cu Comisia Europeană.

 

Îngheţarea preţurilor nu este o măsură care poate fi aplicată, crede şi analistul Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA). El este de părere că măsurile Guvernului trebuie să fie informale, acestea determinând distribuitorii să reducă preţurile. „O măsură poate fi acţiunea Consiliului Concurenţei de a determina dacă există înţelegeri de preţ. Eu cred că există”, ne-a spus Voinea, menţionând că nivelul accizei nu ar trebui redus, acesta fiind încă sub nivelul din celelalte ţări UE.

 

Preţuri îngheţate? Închidem prăvălia!

 

O viziune mai pesimistă vine de la analistul economic Ilie Șerbănescu. El crede că România nu poate face nimic pentru a ţine sub control preţul combustibililor.

 

„Statul nu are ce măsuri să ia, pentru că a pierdut toate posibilităţile când a vândut Petrom-ul. N-o să-i permită capitalul străin să îngheţe preţurile. Nu poate reduce acciza, pentru că intră în conflict cu UE. România nu mai există, e la chermul capitalului străin. În măsura în care exploatarea petrolului, gazelor, distribuţia, industria auto, a materialelor de construcţie, metalurgia feroasă, neferoasă, etc, nu mai sunt româneşti, nu se mai poate face nimic”, a spus Șerbănescu pentru MONEY.ro.

 

Companiile petroliere din România sunt hotărâte: dacă Guvernul îngheaţă preţurile la combustibili, scad producţia sau pleacă din România.

 

„Dacă firma are pierderi, îşi reorientează fluxul sau încheie activitatea iar România va avea deficit de carburanţi. Ar fi un semnal foarte prost pentru investitori. Trebuie să lăsăm preţurile să fie determinate de cerere şi ofertă. SOCAR, ca şi Lukoil, lucrează pe o piaţă liberă, marfa se duce unde preţul e mai mare, unde e atractivă piaţa. Dacă îngheţăm preţurile, închidem graniţa, trecem la un sistem socialist. Companiile petroliere nu sunt unităţi de binefacere, preţurile trebuie să fie stabilite de economia de piaţă”, a declarat pentru MONEY.ro Constantin Tampiza, director general la Lukoil România. El este de părere că acciza nu poate fi redusă, din cauza deficitului bugetar.

 

Dacă reduceţi taxele, ieftinim benzina…

 

Directorul financiar al Grupului Rompetrol, Dmitry Grygoriev, a declarat, recent, pentru The Money Channel, că societatea ar putea reduce producţia dacă statul va lua decizia de îngheţare a preţurilor la carburanţi, iar Guvernul, dacă vrea să coboare preţul, ar trebui să reducă taxele.

 

„Avem un preţ de peste 120 de dolari pe baril, aşadar costurile cu achiziţiile sunt relativ ridicate. În ceea ce priveşte preţul la pompă, acesta este definit de accize şi de TVA, care au o pondere de aproximativ 60% în preţ. Dacă Guvernul ar vrea cu adevărat să coboare preţul, atunci ar trebui să reducă taxele. Este un lucru evident. Şi asta deoarece marjele noastre sunt atât de mici, încât generează numai 10-15%”, susţine Dmitri Grigoryev.Acesta precizat că firma sa va încerca să-şi minimalizeze pierderile.

 

„Operăm într-o economie de piaţă. Suntem în Uniunea Europeană. Nimeni nu poate să blocheze sau să impună o limită la preţuri, fiindcă acest lucru ar depăşi atribuţiile Guvernului. În aceste condiţii de piaţă, nu ai accepta să vinzi în pierdere, corect? Aşadar, încerci să micşorezi pierderea. În concluzie, am limita producţia”, a mai spus directorul financiar al Rompetrol.

 

Pe de altă parte, directorul general executiv al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat, că în cazul unei decizii de îngheţare a preţurilor la carburanţi, compania se va conforma legislaţiei şi a precizat că eventualele consecinţe ale măsurii vor urma după perioada expirării respectivei interdicţii.

 

Guvernul a anunţat că analizează anumite măsuri de ieftinire a carburanţilor după ce, el mai scump sortiment de benzină a depăşit 6 lei pe litru. Scumpirea combustibililor a influenţat dramatic inflaţia anuală, care a înregistat, în luna martie, o creştere de până la 8,01%. De la începutul anului, companiile petroliere au scumpit carburanţii de mai multe ori. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), combustibilii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 preţurile au fost majorate cu 13%. Piaţa distribuţiei de carburanţi din România este analizată de Consiliul Concurenţei încă din 2005, dar deocamdată autoritatea nu a prezentat concluziile anchetei.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed