Cum REVOLUȚIONEAZĂ un orădean transportul public din Abu Dhabi

0

Înainte de a se muta în Abu Dhabi, Csuzi Istvan a condus transportul local din Oradea, unul dintre cele mai moderne şi civilizate oraşe din România.

 

Sub ochii orădeanului, dezvoltarea Dubaiului, o altă metropolă arabă, a luat avânt pentru că pregăteşte, cu investiţii uriaşe, Expoziţia Mondială din 2020. Bani sunt, petrolul fiind încă la mare căutare peste tot în lume.

 

Totuşi, ca orice resursă, şi aceasta se va termina la un moment dat. Soluţia arabilor? Turismul. Managerul transportul public din Abu Dhabi spune că doar viitorul va decide dacă abundenţa de turişti poate să acopere necesarul de încasări pentru susţinerea în continuare a proiectelor futuriste din Dubai.

 

În schimb, Abu Dhabi, un oraş cu peste 3 milioane de locuitori, are o cu totul altă strategie.

 

„Este mai reţinut în mega-investiţii, abordarea treptată, dar sigură, este considerată şansa viitorului acestui Emirat. Dacă în Dubai s-a construit de câţiva ani metroul şi linii de tramvai ale căror sisteme sunt în expansiune, proiectul pentru acelaşi tip de transport public din Abu Dhabi este doar în stand by de ani buni şi doar pe termen mediu se aşteaptă finalizarea lor (2025-2030) „, ne-a explicat Csuzi Istvan.

 

mai multe, pe capital.ro