CUPA ROMÂNIEI: Programul la metrou va fi prelungit în ziua finalei

0

Pe de altă parte, accesul publicului în Arena Naţională va fi permis de la ora 18.00.

 

Suporterii FC Petrolul vor fi direcţionaţi spre intrarea în complex situată pe Bulevardul Pierre de Coubertin, iar cei ai CFR Cluj vor intra prin Bulevardul Basarabia.

 

De asemenea, publicul neutru (Peluza Sud şi o parte din Tribuna Est – sectoarele 109, 110, 111, 319, 320, 321, 323, 324 şi 325) va intra prin Bulevardul Basarabia.

 

Programul de circulaţie de sâmbătă a metroului va fi prelungit sâmbătă cu două ore. Totodată, traficul rutier va fi restricţionat, în ziua jocului începând de la ora 14.00, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă şi intrarea în complex, cu excepţia mijloacelor de transport RATB, iar de la 17.30, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între Şoseaua Iancului şi intrarea în complex, şi pe strada Vatra Luminoasă, între Şoseaua Mihai Bravu şi Bulevardul Pierre de Coubertin, precum şi pe strada Maior Ion Coravu, între Şoseaua Mihai Bravu şi intrarea în complex.

 

Restricţiile de trafic se vor menţine până la defluirea totală a spectatorilor.

 

Partida Petrolul Ploieşti – CFR Cluj, contând pentru finala Cupei României – Timişoreana, se va disputa, sâmbătă, de la ora 20.45, pe Arena Naţională.