money.ro
🔔 Alerte
PoliticAlice Drăghici

Daniel Tudorache se suspendă din PSD. Iată reacția partidului

Publicat la 21.11.2020, 12:03:07

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Daniel Tudorache se suspendă din PSD. Iată  reacția partidului
Urmărește money.ro pe Google News
Tudorache susține că este nevinovat și spune că speră ca "justiția să facă lumină".  

Un ministru din Estonia a demisionat după ce a fost acuzat că a folosit mașina de serviciu în scopuri private

  „În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat și sper ca Justiția să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol șansele reale de câștigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani și în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică", a scris Tudorache.  

Achizițiile lui Tudorache: diamante, excursii, haine de lux, mașini pe numele fostei soții și al menajerei

  Procurorii DNA îl acuză pe fostul primar PSD al Sectorului 1 de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor într-un dosar penal în care a stabilit o cauțiune de un milion de euro.   În același dosar, fosta soție a lui Tudorache și un apropiat al acestuia trebuie să plătească, la rândul lor, cauțiuni de 200.000 de euro, respectiv 75.000 de euro.   Partidul Social Democrat a reacționat după anunțul DNA privind inculparea fostului primar al Sectorului 1 și spune că decizia acestuia de a se suspenda din partid este un gest de onoare. PSD nu face însă nicio precizare legat de prezența lui Tudorache pe lista PSD București la Camera Deputaților, pe poziția a doua, la alegerile din 6 decembrie.   „Referitor la decizia domnului Daniel Tudorache de a se suspenda din Partidul Social Democrat: Partidul Social Democrat a luat act de decizia domnului Daniel Tudorache de a se suspenda din partid. Este un gest de onoare. Suntem convinși că Daniel Tudorache va clarifica toate aspectele care îl vizează și își va dovedi nevinovăția”, a transmis PSD.      

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite