Andrei Andreșiu are 40 de ani și de anul trecut s-a apucat de sportul cu 3 discipline și nu ratează niciun concurs, asta după ce a slăbit 25 de kilograme. De la Campionatul Național de Supersprint Bazin, ultimul la care a participat, el a plecat acasă cu medalia de argint.
De la voluntariat și organizarea competițiilor de triatlon, direct pe podiumul de premiere! Andrei Andreșiu are 40 de ani și este omul bun la toate la Federația Română de Triatlon. El a intrat în universul sportului cu 3 discipline în urmă cu câțiva ani ca voluntar, a împărțit medalii, a fost arbitru, iar anul trecut a decis să și concureze. „În 2021 am fost voluntar la Hero Mamaia, țin minte că puneam medalii de finisher și mi-a plăcut foarte mult atmosfera de acolo. Apoi am devenit arbitru, am fost pe toate pozițiile posibile, am participat chiar și la un campion mondial, am fost la penalty box, unde a fost foarte greu. Iar apoi am fost angajat în cadrul Federației ca secretar. Am fost voluntar, am fost ca arbitru și angajat, organizator de evenimente și am zis să mă pun și în pielea sportivului ca să înțeleg mai bine tot fluxul”, povestește Andrei.
Tranziția de la organizator de evenimente, la cea de sportiv a venit după o perioadă extrem de grea pentru Andrei. „La un moment dat am avut o accidentare la fotbal, mi-am rupt tendonul lui Ahile, mă îngrășasem foarte mult, aveam undeva la 105 kg. Și mi-a plăcut mult faptul că m-am recuperat, am avut grijă de mine și atunci am zis dacă pot să fac lucrul acesta când sunt accidentat, pot să fac și când sunt sănătos”, continuă acesta.
A slăbit 25 de kilograme




