Cifrele au fost comunicate de Institutul Naţional de Statistică, la solicitarea MONEY.ro.
Botoşani, Bistriţa-Năsăud şi Satu-Mare sunt judeţele cu creşteri dramatice ale numărului de şomeri de lungă durată în 2010, raportat la 2009.
Publicat la 27.10.2010, 21:00:00
Cifrele au fost comunicate de Institutul Naţional de Statistică, la solicitarea MONEY.ro.
Botoşani, Bistriţa-Năsăud şi Satu-Mare sunt judeţele cu creşteri dramatice ale numărului de şomeri de lungă durată în 2010, raportat la 2009.
Astfel, în Botoşani numărul şomerilor de lungă durată a urcat cu 620% în 2010 comparativ cu 2009 (de la 197 la 1.420). În Bistriţa-Năsăud numărul şomerilor de lungă durată a urcat cu 235% în 2010, faţă de 2009 (de la 264 de şomeri de profesie la 886). În Satu-Mare numărul şomerilor de lungă durată a crescut cu 144% în 2010, comparativ cu 2009 (de la 428 în 2009 la 1.047 în 2010).
În topul judeţelor cu creşteri ale numărului de şomeri de lungă durată de cel puţin 115% în 2010 comparativ cu 2009 se mai află Maramureş, Mureş, Cluj, Iaşi şi Bucureşti.
În Maramureş numărul de şomeri de lungă durată a urcat în 2010 cu 140% faţă de 2009, de la 813 şomeri în 2009 la 1.963 în 2010.
În Mureş creşterea aceluiaşi indicator a fost de 138%, de la 736 şomeri de lungă durată în 2009 la 1.753 şomeri în 2010.
În Cluj numărul şomerilor de lungă durată a urcat de la 379 în 2009 la 894 în 2010, înregistrând astfel o creştere de 135%.
Iaşul a înregistrat o creştere de 127% a numărului de şomeri de lungă durată în 2010, faţă de 2009. Astfel că numărul şomerilor de profesie a urcat de la 1.940 în 2009, la 4.414 în 2010.
Bucureştiul ocupă ultima poziţie a clasamentului, cu o creştere de “doar”115% a numărului de şomeri “de profesie” în 2010, raportat la 2009 (de la 1.768 de şomeri de lungă durată în 2009, la 3.816 în 2010).
Aceste judeţe nu sunt însă printre cele mai afectate de şomaj în 2010. Aici rata şomajului a urcat la cel mult 8.3% (în Mureş) în 2010, dar, în cele mai multe cazuri, nu a depăşit 7%. Or, comparând cu judeţele în care rata şomajului a sărit de 10% şi 12% în 2010, situaţia nu e atât de dramatică, dacă ne raportăm doar la indicatorul rata şomajului.
Pe de altă parte, în judeţele din top (Botoşani, Bistriţa, Satu-Mare) procentul şomerilor care au absolvit şcoala primară, gimnaziul sau cel mult şcoala profesională s-a situat la nivelul de 70%. Tendinţa se păstrează şi pentru celelalte poziţii din clasament (Maramureş, Mureş, Cluj, Iaşi şi Bucureşti). Prin urmare, în judeţele în care numărul şomerilor de lungă durată a urcat de cel puţin trei ori, în medie, în 2010, faţă de 2009, mai mult de jumătate dintre ei nu sunt instruiţi.
Vezi mai jos topul judeţelor în 2010
Botoşani
Rata şomajului: 6.6%.
70% dintre şomerii din Botoşani au absolvit cel mult şcoala profesională (7.400 de şomeri au absolvit şcoala profesională dintr-un total de 10 mii).
Bistriţa-Năsăud
Rata şomajului: 6.7%.
70% dintre şomerii bistriţeni au absolvit şcoala primară, gimnaziul sau cel mult şcoala profesională (6.500 de şomeri sunt absolvenţi de şcoală profesională dintr-un număr total de 9.100 de şomeri).
Satu-Mare
Rata şomajului: 6.3%.
Circa 70% dintre şomerii din Satu-Mare sunt absolvenţi de şcoală primară, de gimnaziu sau cel mult şcoală profesională (6.900 de şomeri absolvenţi de cel mult şcoală profesională dintr-un total de 9.800).
Maramureş
Rata şomajului: 6.5%.
Aproape 70% dintre şomerii maramureşeni au absolvit cel mult şcoala profesională (9.000 de şomeri dintr-un număr total de 13 mii).
Mureş
Rata şomajului: 8.3%.
Aproximativ 75% dintre şomerii din judeţul Mureş sunt cel mult absolvenţi de şcoală profesională (15 mii de şomeri au absolvit şcoala profesională dintr-un total de 20 de mii).
Cluj
Rata şomajului: 5.6%.
Circa 66% dintre şomerii clujeni au absolvit cel mult şcoala profesională. Astfel că, dintr-un total de şomeri de 19.500, 12.900 sunt absolvenţi de cel mult şcoală profesională.
Iaşi
Rata şomajului: 7.4%.
Aproape 73% dintre şomerii ieşeni au absolvit şcoala profesională (16.700 dintr-un număr total de şomeri de 22.900)
Bucureşti
Rata şomajului: 3%.
Aproximativ 46% dintre şomerii bucureşteni au absolvit cel mult şcoala profesională (15 mii de şomeri dintr-un total de 32 de mii de şomeri).
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.


