Exporturile României continuă să crească. Peste 16% în aprilie

Pe partea de exporturi, România a livrat către statele din UE mărfuri de 2,44 miliarde euro, cu 17,4% mai mult decât în aprilie 2010, iar exporturile în statele din afara UE au crescut cu 14,8%, la 942,1 milioane euro.

 

În ceea ce priveşte importurile, comerţul cu ţările din afara UE a sporit în cea de-a patra lună a acestui an cu 13,8%, la 1,20 miliarde euro, în vreme ce din statele membre ale UE, România a importat în martie mărfuri în valoare de 3,08 miliarde euro, cu 12,8% mai mult decât în luna similară din 2010, potrivit datelor INS.

 

Faţă de luna martie 2011, exporturile din luna aprilie au scăzut cu 18,9% la valori exprimate în lei (17,2% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 15,5% la valori exprimate în lei (13,7% la valori exprimate în euro).

 

În perioada ianuarie-aprilie 2010, exporturile României către ţările din afara spaţiului comunitar au crescut cu 40,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, până la 3,99 miliarde euro, iar importurile din afara UE au sporit cu 27%, până la 4,80 miliarde euro.

 

România a livrat către celelalte 26 de state din UE mărfuri în valoare de 10,40 miliarde euro în primele patru luni, cu 30,6% mai mult decât în ianuarie-aprilie 2010, şi a importat cu 20,4% mai mult, de 11,99 miliarde euro.

 

Deficitul comercial al României a crescut în aprilie cu 1,4% faţă de luna similară din 2010, la 897,3 milioane euro (3,69 miliarde lei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS)

 

În martie, deficitul comercial al României se diminuase cu 5,8% faţă de luna similară din 2010, la 875,3 milioane euro (3,68 miliarde lei).

 

Deficit comercial de 2,40 miliarde euro în primele patru luni, în scădere cu 18,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Institutul Naţional de Statistică (INS) calculează importurile în preţuri CIF, ce includ costurile legate de transport din ţara de origine, şi exporturile în preţuri FOB, fără astfel de costuri.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed