Deficitul comercial s-a redus în iulie pentru a zecea lună consecutiv, la 487,4 milioane euro

0

Astfel, exprimat în moneda naţională, deficitul comercial al României s-a micşorat în iulie cu 71% faţă de aceeaşi lună din 2008, la aproape 2,06 miliarde lei, pe seama unei uşoare reveniri a exporturilor, care au crescut cu 0,1% faţă de iulie 2008, la 11,73 miliarde lei, corelată cu o scădere de 26,7% a importurilor, până la 13,79 miliarde lei, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Exprimat în euro, însă, importurile au scăzut cu 37,4% în iulie, la aproape 3,27 miliarde euro, iar exporturile s-au redus cu 14,5% faţă de luna similară din 2008, la circa 2,78 miliarde euro, deficitul comercial al României reducându-se astfel pentru a zecea lună la rând.

Pe partea de importuri, cel mai mare declin a fost înregistrat în comerţul cu statele din afara UE, din care România a importat în iulie mărfuri în valoare de 929,3 milioane euro, cu 45,2% mai puţin decât în luna similară a anului trecut – când importurile însumaseră 1,7 miliarde euro.

Importurile din celelalte 26 de state din UE au scăzut în iulie cu 33,6%, la aproape 2,34 miliarde euro, potrivit datelor estimative ale INS.

Cât priveşte exporturile, România a livrat către statele din afara UE mărfuri de 729,4 milioane euro, cu 22,8% mai puţin decât în iulie 2008, în timp ce exporturile în restul statelor UE au rezistat ceva mai bine, reducându-se cu 11,1%, la aproape 2,05 miliarde euro.

Faţă de iunie, exporturile au crescut în iulie cu 9,3%, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 1,2%, la valori exprimate în euro.

Deficitul comercial s-a redus în primele şapte luni cu 63%, la 4,87 miliarde euro

Deficitul comercial al României s-a redus cu 63% în primele şapte luni, la aproape 4,87 miliarde euro. România a importat în primele şapte luni cu 36,6% mai puţin decât în perioada similară din 2008, respectiv 21,2 miliarde euro, şi a exportat cu 19,4% mai puţin, de 16,3 miliarde euro.

Exprimat în lei, deficitul comercial s-a adâncit în primele şapte luni cu 57,2%, la 20,58 miliarde lei.

În perioada ianuarie-iulie 2009, exporturile României către ţările din afara spaţiului comunitar au scăzut cu 30,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, până la 4,19 miliarde euro, iar importurile din afara UE s-au redus cu 44,1%, până la 5,65 miliarde euro.

România a livrat către celelalte 26 de state din UE mărfuri în valoare de 12,15 miliarde euro, cu 14,7% mai puţin decât în ianuarie-iulie 2008, şi a importat cu o treime mai puţin, de 15,56 miliarde euro.

Maşinile şi echipamentele de transport au avut în continuare cea mai mare pondere în exporturile româneşti din primele şapte luni, de 42%, fiind urmate de combustibili (6,4%), produse agroalimentare, băuturi şi tutun (5,9%), materii prime şi materiale (5,8%) şi produse chimice şi conexe (4,4%). Alte produse manufacturate au reprezentat 35,5% din totalul exporturilor.

La importuri, maşinile şi echipamentele de transport au reprezentat 32,8%, fiind urmate de produse chimice (14,6%), combustibili (9%), produse agroalimentare, băuturi şi tutun (8,9%) şi materii prime (2,6%). Alte produse manufacturate au reprezentat 32,1% din totalul importurilor din primul semestru.

"Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naţionale în lunile ianuarie-iulie 2009 cu valori ce se situează în intervalul 13,9% – 17,8%, faţă de lunile corespunzătoare din anul 2008", se mai arată în comunicatul INS.

Institutul Naţional de Statistică (INS) calculează importurile în preţuri CIF, ce includ costurile legate de transport din ţara de origine, şi exporturile în preţuri FOB, fără astfel de costuri.

Sursa: NewsIn