Deputat PSD, despre IOHANNIS: ”Mi-a câștigat admirația!”

0

Andreea Cosma, deputat PSD, afirmă că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de eliberare a lui Mircea Negulescu din funcţia de procuror este un „gest corect, mult aşteptat”, subliniind să şeful statului a dat dovadă şi de curaj.

 

„Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis mi-a câştigat admiraţia. Prin semnarea decretului privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Mircea Negulescu – în prezent suspendat din funcţie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina – ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare, constând în excluderea din magistratură, preşedintele României a dat dovada de corectitudine şi, de ce nu, de curaj. Spun asta pentru că, aşa cum am observat cu toţii, curajul este una dintre cele mai rar întâlnite calităţi ale celor care pot şi trebuie să înfrunte un sistem corupt din temelii”, a afirmat Andreea Cosma, într-un comunicat transmis luni.

 

Cosma susţine că l-a iertat pe preşedinte pentru că i-a catalogat „penali” pe ea şi pe membrii familiei ei.

 

Articolul integral pe AGERPRES