Dimitris Blatsios, general manager Germanos Romania:”Piata de telecom va ajunge in 2009 la nivelul tarilor din Vest”

0

Ce planuri strategice aveti pentru anul viitor?

Asa cum am mai spus, vrem sa ne extindem in 2007 si in 2008. Bineinteles si in 2009 si 2010. In prezent, avem 164 de magazine in Romania, acum o luna sau doua luni aveam 151 de magazine, deci am deschis 13 magazine in ultimele 40 si ceva de zile. Ne dezvoltam foarte rapid, pentru a atinge tinta de 200 de magazine pana la sfarsitul anului. Pentru 2008 avem planuri agresive de extindere.

 Cate magazine planuiti sa aveti pana la sfarsitul lui 2008?

Planul pentru 2008 nu a fost inca aprobat, asa ca nu putem da cifre. Dar va fi un ritm agresiv. Pana la sfarsitul acestui an vom deschide 66 de noi magazine. Anul 2008 nu va fi, totusi, la fel de agresiv.

 Care este investitia in fiecare magazin deschis?

Nu pot da cifra exacta, dar putem discuta de cateva zeci de mii de euro.

 Ce alte investitii planuiti pentru 2008?

Odata la cativa ani avem in plan redecorarea magazinelor existente, pentru ca ne bazam pe unele studii cu privire la ceea ce vor consumatorii. Si acum doi ani am investit peste doua milioane de euro in acest lucru, iar in 2008 vom investi din nou o suma semnificativa in redecorarea magazinelor.

 Care este cota de piata a Germanos?

Nu exista nicio cifra oficiala pana in prezent. Dar putem spune ca Germanos reprezinta peste 60% dintre vanzarile Cosmote. In 2008, vrem sa ne extindem aceasta cota. Pe partea de telefonie mobila suntem siguri lideri de piata, atat ca numar de magazine, cat si ca numar de contracte si vanzari de SIM-uri si de terminale. Vrem sa crestem in continuare, insa piata nu este masurata, cum este cea de FMCG, de exemplu.

 Cate terminale mobile ati vandut in 2006?

Avem estimari ca, in 2007, in Romania, s-au vandut circa patru milioane de terminale mobile in total.

Vanzarile Germanos din acest total au reprezentat o cifra semnificativa de peste 10%. Pentru anul viitor, ne asteptam la cresteri de circa 5-10%.

 Cum vreti sa castigati cota de piata in Romania?

Urmarim aceeasi strategie din ultimii doi, trei ani. Avem cea mai raspandita retea de magazine si un buget semnificativ dedicat publicitatii, si suntem printre primii zece advertiseri din Romania in 2006. Nu putem da exact bugetul dedicat publicitatii, pentru ca astfel de cifre pot fi date doar de catre Cosmote Grecia.

 Cum este Germanos Romania fata de Germanos din regiune, din punct de vedere financiar?

Vorbim aici de diferite dimensiuni. Germanos in Romania se adreseaza unei piete cu un potential de crestere mult mai mare. Atat in Grecia, cat si in Bulgaria, cele mai mari piete pe care opereaza Germanos, potentialul de crestere este mult mai scazut, pentru ca rata de penetrare este mult mai ridicata decat in Romania. Asa ca ne asteptam la cifre mult mai mari de la Germanos in viitorul apropiat.

 Ce parere aveti despre piata de telecom din Romania?

Piata de telecom din Romania evolueaza mai mult sau mai putin in acelasi fel cum au evoluat in trecut si pietele de telecomunicatii din tarile din vestul Europei. Totusi, inca mai are potential de crestere, desi rata de penetrare se apropie si ea de 100%, ceea ce inseamna ca exista cel putin 20 milioane de cartele SIM active pe piata.

Cred ca piata va mai creste si in urmatorii doi-trei ani. Dar sunt de parere ca, in viitor, va evalua pe tiparul pietelor vest-europene. In ceea ce priveste piata de terminale, cealalta parte importanta a telefoniei mobile, prima fiind partea de servicii, si aceasta a crescut in ultimii ani. Romanii se indreapta spre terminale cu mai multe caracteristici multimedia in comparatie cu acum cativa ani si chiar cu anul trecut. Ma astept ca aceasta tendinta, indreptarea consumatorului roman spre terminale mult mai avansate, sa se mentina si in anii urmatori.

 Puteti evalua piata de telecom din Romania?

Nu, pentru ca piata de telecom este formata din mai multe lucruri. Din produse, adica terminale, si servicii. Trebuie sa aduni aceste venituri. Cifra este, oricum, foarte mare.

 Cand va ajunge piata de telecom din Romania la nivelul tarilor din regiune si din Vest?

Piata de telecom din Romania creste foarte rapid. Sunt de parere ca, pana in 2009, Romaniei nu-i va mai lipsi nimic in comparatie cu tarile din Vest.

 Ce a dus la achizitia Germanos de catre Cosmote?

Cred ca la momentul achizitiei, CEO-ul Cosmote a declarat ca vor sa controleze si distributia. Si exact asta au facut. Au cumparat cel mai mare lant de magazine care exista in regiune. Era normal pentru Cosmote sa achizitioneze Germanos, care era un brand puternic in toate tarile in care opera si Cosmote, exceptand Albania. Era o miscare evidenta.

 Unde credeti ca se va mai extinde Germanos, in viitor?

In aceleasi tari in care va fi prezent si Cosmote.

 Cine a castigat mai mult din aceasta tranzactie, Germanos sau Cosmote?

Din tranzactia Cosmote-Germanos am avut de castigat amandoi. Cosmote a castigat acces la cea mai mare retea din regiune si la un brand foarte valoros. Iar noi am beneficiat, pentru ca ne concentram numai pe produsele si serviciile Cosmote. Acum, strategia noastra este foarte clara.

 Ce asteptari aveti pentru trimestrul patru, mai ales in perioada sarbatorilor de iarna? Credeti ca, prin promotii, veti atrage mai mult consumatorul roman?

Vrem sa ne crestem vanzarile in comparatie cu anul trecut luna de luna, deci ne asteptam la cresteri foarte mari in decembrie si ianuarie. Comparativ cu celelalte luni, ne asteptam sa vindem cel mai mult, pentru ca avem oferte foarte agresive, iar consumatorul roman este foarte sensibil la aceste oferte.

 Consumatorul roman este foarte atras de oferte speciale in comparatie cu alte tari?

Cred ca toti consumatorii din regiune au, mai mult sau mai putin, acelasi comportament. Toata lumea e atrasa de oferte. Consumatorii sunt sensibili la oferte, in general. Daca ai oferte foarte bune, poti atrage multi clienti. Ne-am concentrat pe asta in acest an.

 Credeti ca lansarea iPhone in Romania va afecta in vreun fel vanzarile Germanos?

iPhone a avut un foarte mare succes peste ocean, a fost lansat, de curand, in Europa, dar nu stim inca ce rezultate a avut. Dar iPhone-ul este un produs de nisa disponibil doar pentru consumatorii high-end. Desi consumatorii ar putea fi atrasi de el, se pune si problema daca si-l pot permite. Vom vedea, insa, cum evolueaza lucrurile.

 Deci credeti ca iPhone va fi prea scump pentru Romania?

Bineinteles. Nu este oare foarte scump 700 de euro, cat costa in Anglia? Chiar si pentru ei. Dar este bine ca o sa intre pe piata. O sa ofere un impuls pietei de telefonie mobila.

 Ce parere aveti despre intrarea RCS&RDS pe piata de telefonie mobila?

Va avea un efect pozitiv. Atunci cand esti lider, este foarte usor sa pici. Este bine sa fii motivat.

Germanos Telecomunicatii

Retail si distributie  In Romania, Germanos este prezent de zece ani pe piata si este principalul lant de retail si distributie de produse si servicii de telefonie mobila. Lantul de magazine Germanos are in toata tara peste 150 de magazine. Germanos este cel mai puternic retailer din Europa Centrala si de Est, cu peste 650 de magazine in Grecia, Romania, Bulgaria si in Macedonia.

CV

  • 1996 – Germanos lanseaza primul magazin, specializat in vanzarea de baterii, sub numele de Axxon Trading
  • 1999 – se lanseaza primul magazin sub marca Germanos
  • 2001 – debuteaza cooperarea cu Connex
  • 2005 – Germanos adauga portofoliului curent (Connex-Vodafone) produse si servicii ale Cosmote
  • 2006 – in octombrie, se anunta oficial achizitia Germanos Romania, parte a Germanos Group of Companies, de catre grupul Cosmote.
  • 2006 – Inceteaza cooperarea cu Vodafone

CV

  • 47 de ani
  • Lucreaza pentru grupul Germanos de patru ani
  • Pana in septembrie 2006 a condus divizia internationala de retail Germanos (Polonia, Bulgaria, Romania, Ucraina, Macedonia si Cipru)
  • Inainte de a se alatura Germanos, a ocupat functii din top management in cadrul unor companii multinationale, precum Henkel sau Johnson&Johnson, unde a facut parte din Consiliul de Administratie
  • In luna octombrie 2006 s-a alaturat echipei Germanos Telecom Romania, in functia de general manager, ca urmare a importantei strategice detinute de Romania in cadrul grupului Cosmote, din care Germanos Telecom Romania face parte

‘Piata de telecom din Romania evolueaza mai mult sau mai putin in acelasi fel cum au evoluat in trecut si pietele de telecomunicatii din tarile din vestul Europei. Inca mai are potential de crestere, desi rata de penetrare se aproprie si ea de 100%, ceea ce inseamna ca exista cel putin 20 milioane de cartele SIM active pe piata. Dimitris Blatsios general manager Germanos Romania